La sediul Companiei de Jandarmi Bacău maiorul Ioan Popovici își șterge necontenit fața și gîtul de transpirație. E ziua de 23 august a anului 1913. Țîrîie telefonul. Alene ridică receptorul. Deodată, rămîne stană de piatră. Bolborosește ceva și abia poate spune: Am să iau toate măsurile!
Ce s-a întîmplat? Sugrumat de emoție, maiorul strigă la un sergent:
– A evadat Pantelimon!
De la Piatra Neamț, subcomisarul Enăchescu îl avertizează că în noaptea de joi spre vineri, 22 spre 23 august, Pantelimon, împreună cu un alt tovarăș, Iov, evadaseră din închisoarea din Piatra Neamț împreună cu trei santinele. Direcția în care se pare că au pornit-o aceștia era Blăgești-Buhuși, sau Valea lui Ion. Cum a putut fi posibilă evadarea? Simplu. Povestește Mihai Stoian: „Directorul închisorii (A.Mătăsaru), spunea că Pantelimon și Iov, de două zile deveniseră „mai îndrăzneți, aroganți și cam gălăgioși”, lucru care-l determină să-i amenințe că nu le va mai permite să iasă din celule, el referindu-se la o întîmplare concretă, petrecută nu cu mult timp înainte, în chiar curtea arestului preventiv. Cei trei soldați trimiși să facă de gardă erau tare veseli, cîntau, (vecină cu Răucești de unde era Pantelimon), cînta la fluier, iar Pantelimon înveselit, juca de rupea pămîntul:
– Zi-i înainte, măi Ieremia. Iaca una, iaca două, iaca patruzeci și două!”
Deținuții care se strînseră cerc în jurul lui Pantelimon făceau mare haz. Dar a apărut pe neașteptate directorul închisorii:
– Ce e aici, măi Toadere, crîșmă? Dacă îți faci de cap, apoi să știi că nu-ți mai dau voie să ieși în curte!
– Ia… am și eu chef pe ziua de azi.
– Te poftesc să te astîmperi!
Scena aceasta se petrecea în ajunul evadării. Ce a urmat?
În puținele zile care i-au urmat santinelele se pare că s-au înțeles cu Pantelimon și Iov. I-au cerut șefului de post ca în noaptea de joi spre vineri să facă ei de gardă. Unul și-a ales postul de la poarta arestului, ceilalți doi- coridorul din fața celulelor. După ce s-au încredințat că tot arestul este în liniște deplină, că fiecare doarme, că nu se mai aude decît lătratul cîinilor, directorul, cei din corpul de gardă, personalul, deținuții și-au văzut fiecare de ale lor. Singurul motiv de îngrijorare: soldatul care făcea de pază prin curte – Alter David – și care, cînd și cînd – de ce? – apare în dreptul porții arestului. Între timp santinelele au scos șuruburile care fixau, de-a latul fiecărei uși, un drug de fier cu un lacăt la capăt. Ușile s-au deschis numaidecît, fără nici un efort. Lui Pantelimon i-au scos lanțurile de la mîini, lăsîndu-le în celulă, pe cînd lui Iov n-au mai apucat să i le scoată și acesta a plecat din arest în cătușe. Amîndoi și-au lăsat costumele de pușcăriași acolo, plecînd doar în cămașă și ițari. Unul dintre soldați și-a aruncat pușca în curte, ceilalți numai baionetele, păstrînd armele. Apoi au ieșit liniștiți pe poartă, însă în urmă apare Alter David, către care unul din soldații fugari îndrăznește să strige, spre totala buimăceală a acestuia:
– La revedere!
S-a dat alarma. Sergentul Vasile Caia, șeful de gardă „care ațipise cu capul rezemat de-o fereastră”, strigă:
– După ei, măi băieți!
Apoi, în plină noapte, Piatra „începe să fie străbătut de la un capăt la altul de străjeri care gonesc disperați. În trăsuri: comisari, ofițeri, jandarmi, reprezentanți ai diferitelor autorități locale”. La arest, toți deținuții sînt în picioare, încercînd să deslușească ceea ce se petrece în întuneric dincolo de zăbrele…
La Bacău, jandarmii s-au pus în mișcare. Compania de jandarmi Bacău, care se înființase la 16 iulie 1894, avea ca efectiv „un sergent-major, 5 sergenți șefi de secții, 15 brigadieri și 55 jandarmi pedeștri”, plus cele „77 de posturi de jandarmi, corespunzătoare celor 77 de comune rurale”. Două zile cutreieră, fără odihnă, satele și munții. Nu găsesc nimic, pentru că Pantelimon luase altă direcție. După o serie întreagă de peripeții, va fi prins abia în noaptea de 29 spre 30 noiembrie. Era mort de oboseală, dormind într-o colibă părăsită pe muntele Brănărelul, din județul Suceava. Pantelimon a fost din nou închis, din nou a evadat, a făcut ani grei de detenție. După ce s-a eliberat, s-a însurat, a întemeiat o gospodărie și chiar un sat.
A murit în 1920, bolnav de cancer. A fost înmormîntat de trei preoți și a avut „praznic mare”. (Eugen ȘENDREA)
Lasă un răspuns