Trei zile și trei nopți de dans contemporan la Bacău. Astăzi, Centrul Internațional de Cultură și Arte „George Apostu” dă startul evenimentului „Dans contemporan – Bacău 2007”, care se va desfășura în intervalul 29 – 31 octombrie, ca proiect pilot pentru un festival de gen proiectat pentru anii următori. Evenimentul include spectacole realizate de coregrafi din Luxemburg și România, precum și prezentările informale ale proiectelor realizate de artiștii prezenți în actuala – cea de-a patra – etapă de rezidență artistică la Centrul de Cultură „George Apostu”: Anja Hempel (Germania, Franța) și Mariela Nestora (Grecia). „Dans contemporan – Bacău 2007” va debuta astăzi la ora 17.00, la Centrul „George Apostu” cu prezentarea proiectului „Crowded” al artistei rezidente Mariela Nestora, proiect realizat cu actori ai Teatrului Municipal „Bacovia”, elevi ai Liceului de Artă „George Apostu” și studenți ai Universității Bacău. Programul serii de luni va continua, de la ora 19.00, la Teatrul Municipal „Bacovia”, cu două spectacole în dialog: „Dedublarea” (cu: Paul Dunca, Iulia Weiss și Florin Flueraș; coregraf: Mădălina Dan – România) și „Remember” (cu: Marc Lohr și Jean – Luc Jossa; coregraf: Anne – Mareike Hess – Luxemburg). Proiectul pilot „Dans contemporan – Bacău 2007” este inițiat de Centrul de Cultură și Arte „George Apostu” în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București și Programul Cultural Elvețian Pro Helvetia/SDC. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.