Nicoleta BICHESCU
O descătușare asemănătoare zilelor revoluției, o bucurie încă temătoare și multe opinii rămase deocamdată nespuse. Cam așa arată Bacăul la o săptămînă după ce imposibilul s-a produs: Dumitru Sechelariu a fost dus în cel de-al doilea tur de scrutin de contracandidatul său, Romeo Stavarache, cel care l-a devansat și cu cinci procente. Să recunoaștem că, cine ar fi îndrăznit acum vreo zece zile să spere într-un tur doi în Bacău părea rupt de realitate, iar un optimist incorigibil care îr fi îndrăznit să creadă că PSD va fi înfrînt în chiar fieful său recunoscut ar fi părut de-a dreptul nebun. Numai că minunea s-a întîmplat.
Nu marii strategi de campanie, nu sutele de afișe și nici măcar promisiunile nu au dus la o asemenea răsturnare de situație. „Agentul electoral” a fost unul mult mai puternic și la care puțini s-au gîndit: lehamitea. Da, marea lehamite, gustul amar al indiferenței resimțite de oameni l-a învins, în primul tur, pe Dumitru Sechelariu. După 14 ani, băcăuanii par să fi înțeles ce înseamnă să votezi. Electoratul nu s-a lăsat de această dată, nici dezamăgit, nici impresionat. Oamenii pur și simplu s-au săturat de suficiența primarului și a unora dintre oamenii ce l-au înconjurat în acești ani. S-au săturat să tot afle că banii lor ajung de fapt la firmele unor prieteni sau rude de-a lui Dumitru Sechelariu. S-au plictisit toți să tot audă că, de fapt, lucrările s-au făcut pe mult mai mulți bani decît oriunde în țară și că primarul nu a fost străin de tot ceea ce s-a întîmplat, ba chiar el a coordonat toată ingineria.
Și au mai înțeles ceva cetățenii acestui oraș: că nimeni nu îi respectă, că părerea lor oricum nu contează și că singura importanță care li se acordă este atunci cînd odată la patru ani sînt chemați să voteze. Ba nu, greșesc: au mai fost importanți băcăuanii și atunci cînd s-au călcat pe picioare să își achite taxele și impozitele locale, cele mai mari din țară, și care au contribuit cu prisosință la dezvoltarea și prosperitatea unor societăți ca Unic General Constructor, Scut sau Egreta. Și i-a mai deranjat, cred, ceva pe băcăuani: faptul că, la fel ca pe vremea lui Ceaușescu, începuseră să se teamă să vorbească, să-și spună adevăratele opinii, de frica șefului sau colegului pesedist de alături, care l-ar fi putut desființa. Spre surprinderea unei țări întregi, băcăuanii au tăcut, au înghițit, dar s-au dus la urne și au votat așa cum le-a dictat conștiința, lehamitea și speranța. Pentru că, în ciuda rezervei că aș putea fi acuzată de partizanat, nu pot să nu spun că și principalul contracandidat al lui Sechelariu, Romeo Stavarache, a avut un merit împortant în stabilirea rezultatului primului tur de scrutin. Un om discret și echilibrat, care a făcut o campanie electorală aproape imperceptibilă, fără atacuri dure, dar și fără promisiuni ce nu pot fi onorate, a reușit să convingă.
Iar locuitorii acestui oraș au reușit și ei să convingă că pot să-și decidă singuri soarta și conducătorii. De o săptămînă, sîntem priviți altfel pe oriunde ne ducem, oamenii sînt mirați cum de a fost posibilă răsturnarea spectaculoasă de la Bacău. Sîntem tratați așa cum merităm, nu ca niște slugi, ci cu respect, pentru că am demonstrat că nimeni nu mai poate să ne domine într-atît încît să ne fure mințile, chiar dacă protestul colectiv nu a fost unul zgomotos și violent, sau poate de aceea, impactul a fost semnificativ. În Moldova, la Bacău, alegătorii au decis că vor o schimbare și au votat pentru ea. Cînd aud cum vorbesc locuitorii din alte județe despre noi mi se umple inima de bucurie. În aceste zile, e o mîndrie să fii băcăuan.
Semnalul dat e nu doar o reacție negativă la adrsa unor persoane și a unui sistem, ci o reală lecție de democrație. Iar efectele, abia apar. În această săptămînă, salariații din mai multe societăți în care Dumitru Sechelariu a intrat să își facă campanie au taxat dur prestația primarului.
De departe cea mai impresionantă a fost reacția confecționerelor de la Willy Impex. O mînă de femei, care muncesc deloc ușor, și nu pentru mulți bani, l-au înfruntat pe primarul încă în funcție, fără să le fie teamă că patronul le va da afară. Femeile și-au pus mîinile la urechi, refuzînd să mai asculte promisiuni și, semn de suprem curaj, și-au cusut pe halat pozele lui Romeo Stavarache. Confecționerele de la Willy Impex, unele dintre ele fără multă carte, au demonstrat că au mai multă conștiință și curaj decît profesorii, care, sîmbătă după-amiază, au aplaudat vîrtos la întîlnirea cu Sechelariu și n-au îndrăznit să scoată nici o vorbă, sau să pună vreo întrebare nelalocul ei. În fața lor, a femeilor simple, dar curajoase, de la mașina de cusut, merită să ne ridicăm în picioare. Nu știu cît de eficient va fi gestul lor, dar știu, cu siguranță, că ceva începe să se schimbe în România. Și schimbarea pare să vină nu de la intelectualii rafinați, care dau încă o dtaă dovadă de lașitate, ci de la oamenii simpli, care au simțul demnității. Cu siguranță că niciuna dintre confecționerele de la Willy Impex nu ar fi acceptat să li se spună: „dute în mă-ta acasă”, așa cum i s-a adresat Sechelariu unui profesor care mesteca gumă și care a rămas în sală, să aplaude pasiv.
Lasă un răspuns