Un spectacol de muzică, un recital de poezie și un concurs de creație literară organizează Școala „Octavian Voicu”, în aceste zile, în amintirea patronului său spiritual, poetul, publicistul și animatorul cultural Octavian Voicu, de la nașterea căruia s-au împlinit pe 28 octombrie 67 de ani. Acțiunile amintite fac parte din programul Zilelor Școlii, care s-au deschis ieri. Seara culturală din cadrul Zilelor a debutat aseară, cu spectacolul „Privighetoarea din Viforeni”, moment in memoriam, coordonat de profesorul Ștefan Dincă. Tot aseară s-au acordat premiile Concursului Județean de Creație Literară „Octavian Voicu”, jurizat de membri ai Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacău, Viorel Savin și Nicolae Mihai, și de Petre Isachi, redactor șef al Revistei „13 Plus”. Programul primei zile s-a încheiat cu lansarea cărții „Se spînzură condeiul!”, semnată de poetul Ștefan Dincescu, membru al USR Bacău. (Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.