Privighetori de Zeletin

Mihai BUZNEA

Valea Zeletinului a devenit habitatul preferat al privighetorilor. Faptul ține de realitatea curentă și imediată și nu reprezintă, după cum am fi tentați să credem, un interes exclusiv pentru ornitologi, deși la prima percepție a fenomenului s-ar părea că nu există posibilitatea unei alte abordări. Și totuși…
După decembrie ’89 ceea ce numisem, pînă atunci, mișcare artistică de masă, activitate culturală sătească și punerea în valoare a inepuizabilului tezaur folcloric au devenit desuete, fiind trecute la index. Adică, în uitare. Erau moșteniri comuniste și trebuiau șterse din inventar. Prima goana după înavuțire, iar „organele locale” nu mai găseau nici timpul, nici mijloacele, dar mai ales motivația pentru a se implica în stoparea sau în limitarea dezastrului, riscînd totodată să fie catalogate nostalgice și puse la respect de „noul val” ce rostogolea doar valori răsturnate. Așezămintele de cultură au devenit orice altceva, atribuindu-li-se un cu totul alt rol în distribuția spectacolului ce se derula.
Dar tot ceea ce e fals și artificial nu are viață lungă. Ne-o demonstrează oameni de bună intenție și cu simțul responsabilității față de destinul vetrei de spiritualitate sătească, față de acea veșnicie care s-a născut la sat – după cum remarca Lucian Blaga, iar George Coșbuc îl nemurea în versurile sale. O împrejurare fericită mi-a oferit, zilele acestea, posibilitatea să constat că privighetorile noastre costumate în ii și fote cusute în specificul portului de pe văile Zeletinului și Berheciului, nu și-au pierdut vocile și bucuria de a cînta, ba dimpotrivă, ele sună parcă mai frumos, mai curat și au un repertoriu mult mai bogat ca altădată. Asistam la un spectacol folcloric susținut de o orchestră populară și un grup vocal alcătuite din copii, adolescenți și tineri de vîrstă școlară. Un ansamblu artistic în toată regula, reunind peste patruzeci de interpreți vocali și instrumentali, cu rostiri limpezi, melodioase și originale. Surpriză totală și extrem de plăcută pentru numeroasa asistență ce ținuse să participe la reuniunea literară a cunoscutului cenaclu „Avangarda XXII”, găzudită de Complexul muzeal de Istorie „Iulian Antonescu”. Poezia și muzica – iată o asociere fericită ce venea să încununeze arta într-un timp dominat de spiritul afacerilor și de marginalizarea creatorilor amatori.
Cum se explică o asemenea resuscitare a fenomenului cultural-artistic de la sate? Totul ține de voință, de dorință, de priceperea de a sensibiliza disponibilitățile sufletești ale oamenilor și de a le pune să lucreze pentru binele comun – ne spune inginerul Cezar Costin, primarul comunei Podu Turcului. Și mai e ceva: satisfacerea orgoliilor, a acelui „spirit local” de a fi „mai ceva” decît vecinii și care pune lucrurile în mișcare. Primăria nu are fonduri pentru susținerea activității căminului cultural. Numai anul acesta au fost necesari peste un miliard de lei. I-am găsit la sponsorii locali, pe al căror sprijin contăm în continuare. Datorită lor s-a înființat și trăiește ansamblul folcloric „Privighetorile Zeletinului”. Avem tineri soliști vocali deosebit de talentați, pe unii dintre ei îi susținem la studii de specialitate în Capitală, vrem să lansăm permanent vip-uri care să depășească notorietatea locală. Căminul nostru cultural este instituția în jurul căreia gravitează activitatea artistică, cu spectacole proprii, dar și cu turnee ale unor trupe de teatru din Moldova. Prin ele, „provincia rurală” demonstrează că poate fi și altceva decît spațiul unei existențe terne.
„Privighetorile Zeletinului” susțin, astfel, o certitudine.nsamblul folcloric „Privighetorile Zeletinului”. Avem tineri sol

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!