România a avut vărsat de vânt în copilărie! (I)

Gabriel Giurgiu

Sfârșitul anului 2004. Bruxelles. Hotel Le Meridien. 5 stele. Hol. Afară plouă. ânăuntru, nu. Afară, trafic. ânăuntru, o muzică de pian. în surdină. Berea, bună. Personalul, distant, cu mișcări elegante, similare majordomilor englezi. Ca în toate hotelurile de 5 stele. Liniște tihnită. Decorațiuni elegante. Se vorbește semi-șoptit. Pe la patru după-amiază, ușile de la intrare se deschid în forță. Un domn strigă puternic, în românește, stricând tihna locală: „Da, măi, da, l-am eliberat”. Altul îi răspunde: „Cum, mă, cum? Cum naiba l-am eliberat?”. „Uite-așa, ne-a făcut moșu’, pe lista de ieri nu era, azi l-a băgat pe la mijloc.” „Și tu n-ai verificat?” „Erau mulți, mă, mi-a scăpat.”

Prima voce îi aparținea lui Alin Teodorescu, șeful cancelariei primului ministru. Al doilea era chiar el, primul ministru. Adrian Năstase. Veneau de la aeroport. Pe drum, când și-au deschis telefoanele, tocmai au aflat că semnaseră decretul de grațiere a lui Miron Cozma. Amândoi erau livizi. Ceilalți membri ai delegației vorbeau deja non stop la mobile cu presa din țară. Delegația venise la Bruxelles, la Consiliul European, pentru că tocmai se terminaseră negocierile de aderare a României la UE.

Septembrie 2007. București, clădirea TVR, intrarea Pangratti, sala de la etajul doi din „carfur” (asta e clădirea albastră de lângă intrare, unde stau șefii). E o ședință. Adunați sunt reprezentanții partidelor politice parlamentare și cei ai televiziunii publice. încearcă să negocieze temele campaniei electorale pentru Parlamentul European. Punctul de vedere al TVR: ce e acquis comunitar este tema de campanie. Ce este pe lângă se socotește populism, inducere în eroare a electoratului și nu o să fie temă de dezbatere. „Da, dar temele astea europene sunt plicticoase, abstracte, nu o să se uite nimeni, noi vrem să discutăm subiectele de zi cu zi, pensiile, sănătatea, educația.” „Or fi, dar astea nu se reglementează la nivel comunitar, veți da din gură, veți face promisiuni fără acoperire.” Și am tot negociat. La un moment dat, una dintre reprezentante izbucnește: „Voi, de la TVR, veți face cum zicem noi”. „Dar de ce, mă rog frumos?” „Uite-așa, pentru că sunteți la mâna noastră.”

3 decembrie 2007. La televizor, la un canal de știri, ecranul e împărțit în două: una dintre jumătăți arată, de ore în șir, intrarea într-o casă din Voluntari. Nu se întâmplă nimic acolo. E doar o casă. Asta, la prima vedere. La a doua vedere, afli că acolo doarme Miron Cozma. Fusese eliberat cu o zi înainte. Camera transmite în direct, de ore întregi, imaginea unei case. Acolo doarme Miron Cozma.

2004, la două ore după scena „intrării”. E din nou liniște. Delegația s-a împărțit. Unii au plecat la reuniunea Partidului Socialist European. Alții, la cumpărături. Restul delegației este în plină diversiune. Suferă cu toții. Alexandra Alexandrescu, fata lui Horia, membră a delegației, nu are cameră la Le Meridien, ci la un hotel din apropiere. De aceea, Miron Cozma, cel-prea-devreme-grațiat, trece în planul doi. Cum rezolvăm problema puștoaicei ofuscate? Se lămurește și asta, într-un final. Pleacă toți. Rămâne un domn între două vârste. Pare stingher, în holul hotelului. E îmbrăcat cu un pardesiu bleumarin. Dă să iasă. „Unde mergeți, dom’ profesor?” „Ies și eu la o bere.” „Sărbătoriți încheierea negocierilor? Unde e șampania?” „Șampania mă-si, mă băieți, șampania mă-si”. „Hai, că venim cu dumneavoastră.” „Hai, măi, să bem ceva.” Și am băut. Câte trei sau patru beri (nu mai țin bine minte câte), la o cârciumă micuță, îi zice „Le Theatre”. Așa a sărbătorit Vasile Pușcaș finalul a patru ani de muncă.

Octombrie 2007. Reușim să încheiem a cincea rundă de negocieri pentru stabilirea temelor. într-un mod european, am mai dat și noi, au mai dat și ei. Au „scăpat” doar două teme extracomunitare: educația și sănătatea. âi ameninț pe „stafii de campanie” că le pregătim „faza cu Norvegia” cât de des putem. Unii îmi spun la finalul discuției că e nasol, că trebuie să îi pregătească pe candidați. Da, life sucks, trebuie să muncești dacă vrei să te dai rotund. Asta gândesc. Nu le spun, pentru că, să nu uităm, „sunt la mâna lor”.

3 decembrie. Chavez a pierdut referendumul. România a bătut China la handbal feminin și a picat în grupă cu Italia, Franța și Olanda, la fotbal. Jumătate de ecran este, în continuare, ocupată de imaginea casei în care doarme Miron Cozma.

Din nou 2004. Plouă nasol, mocănește. E a doua zi după „marea intrare”. Adio liniște la „Le Meridien”. Au venit și celelalte două delegații românești. Una e a lui Ion Iliescu, cealaltă e a lui Traian Băsescu. Președintele (încă) în funcție și președintele ales. Au venit cu avioane separate, au coloane oficiale separate. Un coșmar logistic și organizatoric, mai ales în traficul imposibil din Bruxelles. Au făcut tot posibilul să nu se întâlnească, să nu fie nevoiți să se suporte reciproc. în hol, atmosferă mega-tensionată. Delegația „Băsescu” e mică, dar vioaie: Săftoiu, Pleșu, Stolojan. Cea a lui Iliescu e mai discretă. Partea Năstase discută non stop la mobile și explică povestea cu grațierea. După toate eforturile de separare a delegațiilor, se petrece inevitabilul. Băsescu dă nas în nas cu Iliescu la lift. Ora de plecare era aceeași, iar Le Meridien nu are decât un lift. Băsescu: „Ha, ha, ha, tataie, cu Cozma ai intrat în istorie, cu Cozma ieși, ha, ha, ha”. Mai devreme, Năstase fusese în apartamentul lui Iliescu. După aia, a apărut contra-decretul decretului de grațiere. La Bucuresti, în același timp, se glosează pe toate televiziunile. Analiștii explică doct cum „marile puteri occidentale, precum și organizațiile civice europene” au făcut presiuni pentru rearestarea lui Cozma.
(va urma)

ănătatea, educația.” „Or fi, dar astea nu se reglementează la nivel comunitar, veți da din gură, veți face promisiun

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!