Componenții trupei folk „Vox Harmony” de la Clubul Copiilor din Tîrgu Ocna au sărbătorit sfîrșitul de an încununați de laurii unui nou succes, obținut la cel mai important eveniment folk al anului, Festivalul național-concurs de muzică folk „Om bun”. Organizat de 17 ani sub atenta și asidua preocupare a cunoscutului cantautor Victor Socaciu, festivalul organizat între 17-19 decembrie pe scena Teatrului „Ion Creangă” din Capitală și-a desemnat cîștigătorii. Membrii juriului, condus de unul dintre cei mai longevivi realizatori de emisiuni muzicale, Titus Andrei, au avut dificila sarcină de a decide care dintre cei 14 soliști și grupuri vocale przente cu două piese originale în concurs, merită distincțiile de „Om bun”. Premiul I a fost acordat de gazda concursului, postul de televiziune OTV, grupului folk „Vox Harmony” din Tîrgu Ocna pentru piesele „Dor”, pe muzica și textul lui Mihai Teleagă, și „Poartă în ochi seninul”, compusă de Luiza Teleagă, pe versurile marelui poet rus Serghei Esenin. „Sîntem fericiți pentru premiul obținut, care vine ca o încununare a muncii noastre, dar și ca o promisiune de viitor pentru folkul băcăuan. Am fost onorați să ne aflăm lîngă marile nume ale folkului românesc care au încîntat generațiile iubitoare de frumos”, a declarat Mihai Teleagă, instructorul muzical al grupului. „Această ediție s-a dorit a fi începutul unei noi revigorări a muzicii folk de la noi. Am fost încîntați să vedem la lucru soliști și trupe care confirmă ascensiunea noului val de folkiști și care aduc noi formule și căi în exprimarea artistică”, a ținut să remarce și Victor Socaciu. Premiul II a revenit lui Bogdan Grosu, din Craiova, premiul III lui Dan Boeru, din București, iar trofeul „Om bun” a revenit anul acesta grupului „Revida”, din Slatina. Cei patru folkiști din Tîrgu Ocna, Emanuel Ghineț, Claudiu Dănăilă, Andrei Mititelu și Costel Gherasim, au primit un premiu de 700 de lei, o chitară acustică, finanțarea pentru un video-clip și 20 de ore de înregistrare la Radio România Actualități. (Romulus Dan BUSNEA) Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.