Mătușa lui Nicolae Labiș a încetat din viață la 101 ani
Romulus Dan BUSNEA
La 2 decembrie, poetul „Primelor Iubiri”, Nicolae Labiș, ar fi împlinit 72 de ani. La 22 decembrie, s-au împlinit 51 de ani de la moartea sa, în anul 1956, la numai 21 de ani, în urma unui suspect accident de tramvai. La Slănic Moldova, numele lui Labiș, reprezentant de seamă al poeziei noului val, a fost păstrat și pomenit cu sfințenie de mătușa lui, Elena Enea, precum și de fiica acesteia, Adriana-Bizu Cimponeriu, verișoara poetului, care au locuit împreună în stațiunea de la poalele Nemirei. în urmă cu doi ani s-a stins din viață verișoara lui Labiș, iar de curînd a trecut la cele veșnice și Elena Enea, mătușa poetului, care la 2 mai în acest an împlinise venerabila vîrstă de 101 ani. Cu doar două luni înainte de trecerea la cele veșnice, declarase pentru „Ziarul de Bacău” că îi este foarte dor de Slănic Moldova și de oamenii săi și că își dorește să poată reveni cît mai curînd acolo unde, alături de fiica sa și verișoara lui Nelucu, trăise o parte din cei mai frumoși ani ai vieții. „Pînă ne-om vedea ca să vă mai povestesc despre Nelu Labiș, aș vrea să vă mulțumesc pentru că v-ați mai adus aminte și de noi și ați publicat acel frumos reportaj despre familia noastră”, ne-a spus atunci, cu o voce aproape stinsă, Elena Enea. După moartea fiicei, din 2005, mătușa poetului, care mai are două surori la București, a trăit ultimii doi ani în comuna Codrun din județul Neamț, alături de familia fiului ei, Costel Enea, care de curînd a împlinit 70 de ani. Și astfel, flacăra memoriei poetului Nicolae Labiș, care mai pîlpîia încă la Slănic Moldova, s-a stins pentru totdeauna. Rămîn în schimb volumele de poezii ale poetului, căruia i se prevestise o carieră lirică de excepție, curmată din păcate, mult prea devreme, de un destin nemilos și nemeritat.
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.