De la sfîrșitul anului trecut, la toate stațiile Petrom și PetromV prețul benzinei a crescut cu 7 bani, iar cele patru tipuri de motorină au prețuri mai mari cu 9 bani. Scumpirea este motivată de „variația cotațiilor produselor petroliere pe plan internațional”. Cea mai scumpă benzină de la Petrom a devenit OMV Carrera 100 (4,32 lei/litru), iar cea mai scumpă motorină este OMV Premium Diesel (4,04 lei/litru). Cea mai ieftină benzină este Premium fără plumb (3,59 lei/litru), iar cea mai ieftină motorină Euro Diesel 4 (3,6 lei/litru).
Prețul petrolului a urcat, miercuri, cu mai mult de 1%, peste 97 dolari pe baril, întrucît temerile privind nivelul redus al rezervelor s-au intensificat pe fondul unui nou val de violențe în Nigeria, stat membru al OPEC, și al estimărilor privind continuarea scăderii stocurilor americane de țiței. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.