Banca Transilvania a lansat depozitul Kid Cont, destinat minorilor cu vîrste de pînă la 17 ani. Depozitul se poate constitui în lei, dolari sau euro de către părintele, tutorele sau reprezentantul legal al copilului. Contul poate fi alimentat și de alte persoane, desemnate de cel care a constituit depozitul. Dobînda este, de 17,5 la sută pe an pentru lei, de 3,75 procente pe an pentru depozitele în dolari, respectiv de 4 procente pe an pentru cele în euro. Depunerea minimă pentru deschiderea acestui cont este de 3 milioane de lei, respectiv de 100 de dolari/euro. Kid Cont va avea bonificații suplimentare, începînd cu împlinirea celui de-al treilea an de depozitare, carduri prin care se vor putea obține discount-uri la diverși comercianți. Pentru minorii în vîrstă de peste 15 ani, banca oferă un card financiar cu care se pot obține peste 300.000 de discount-uri în România și în alte țări europene, inclusiv o asigurare medicală pentru un an, pentru călătorii în străinătate. (Florin POPESCU)
Lasă un răspuns