Iubită predată pe bază de proces-verbal
Ramona IONESCU
• O tînără de 20 de ani a fugit pe 2 ianuarie din Centrul Rezidențial „Henri Coandă” pentru a sta cu iubitul său. Aventura Mihaelei I. s-a terminat cînd polițiștii i-au dat de urmă în cartierul Izvoare, într-o baracă improvizată. Ea locuia împreună cu Daniel C., prietenul său. Pentru că acesta nu a comis fapte de natură penală, fugara a fost predată pe bază de proces-verbal Centrului Rezidențial „Henri Coandă”.
• Alcoolul a fost mai presus decît viața pentru un bărbat din comuna Nicolae Bălcescu. Cunoscut ca prieten apropiat al lui Bachus, Anton C., de 56 de ani, a murit înnecat în băutură. Bărbatul a fost găsit pe dușumea și era îmbrăcat sumar. Nu mai fusese văzut din 11 ianuarie.
• Polițiștii băcăuani au prins firul spărgătorilor de locuințe. Unul dintre cei care care au căzut în plasa lor este Ioan P., de 46 de ani. El a furat din locuința lui Mihai C., cu domiciliul în strada Tudor Vladimirescu. Hoțul a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Tribunalul Bacău cu propunerea de arestare preventivă. Pe numele lui Ioan P. a fost emis mandat de arestare pentru 29 de zile. Spărgătorul este cercetat și pentru alte furturi din apartamente.
Helvetica-R
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.