Centrul Cultural Francez din Iași și secția de Franceză a Universității Bacău organizează astăzi, 17 iunie, la ora 19.00, la discoteca „Audi Top” un concert excepțional „Fils Kunky”. „Este un concert instrumental de jazz popular, care va fi susținut de șapte muzicieni francezi din Marne. Concertul se desfășoară în mai multe orașe din Moldova, alături de Bacău aflîndu-se Roman, Suceava și, evident, Iași”, ne-a declarat Paul Levy, directorul Centrului Cultural Francez din Iași. Manifestarea este organizată pentru al treilea an consecutiv și la Universitatea Bacău, grație implicării Catedrei de Franceză de la Facultatea de Litere. Concertul se adresează tuturor celor interesați și pasionați de acest gen muzical, intrarea fiind gratuită. (Constantin GHERASIM)
Concert extraordinar de jazz la discoteca „Audi Top”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.