Profesorul care-și filmează elevii ar putea rămîne pe drumuri
Cazul profesorul de matematică Ioan Ursu, al Colegiului Tehnic „N.V.Karpen”, a ajuns pe masa Inspectoratului Școlar Județean Bacău. Situația s-a complicat după ce la finele anului trecut consiliul profesoral al instituției de învățămînt unde activează a votat două sancțiuni împotriva sa. Cei mai mulți colegi, 30, au cerut desfacerea contractului său de muncă iar 19, reducerea salariului cu 15 la sută, pentru o perioadă de șase luni. „Am înaintat aceste propuneri către Inspectoratul Școlar însă juristul a spus că pentru desfacerea contractului colectiv de muncă probatoriul nu este complet”, a declarat Remus Cazacu, directorul Colegiului Tehnic „N.V.Karpen”. Elevii, părinții și cadrele didactice colegi îl contestă pe profesorul de matematică pentru experimentul pe care îl face la orele sale. Acesta își filmează elevii în timpul cursurilor de matematică, mai ales în momentele în care îi prinde nepregătiți. în primăvara și în toamna anului trecut, elevii din două clase au protestat refuzînd să mai participe la orele sale. „Elevii spun că profesorul nu parcurge materia conform programei școlare, că nu-i notează, îi jicnește, crează tensiuni și îi tratează ca pe niște cobai”, a explicat Remus Cazacu decizia de sancționare a profesorului de matematică. în primăvara lui 2007 profesorul Ioan Ursu a fost sancționat cu avertisement. Cazul va fi dezbătut în cursul acestei săptămîni și în Consiliul de Administrație al ISJ. Sancțiunile propuse aveau un viciu de procedură. „Conducerea școlii trebuia să ne solicite un om pentru a face comisie de cercetare. Nu ne putem juca cu soarta unui om dacă nu avem ceva concret, o dovadă că s-au respectat căile legale. Am cerut să studiem dosarul de cercetare al unității școlare”, a conchis Brîndușa Popescu, inspector școlar general adjunct al ISJ Bacău. Părinții elevilor au făcut plîngere și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
CASETA
„Mă duc pînă la Haga”
Profesorul acuzat spune că va da în judecată școala dacă se pune în practică propunerea de sancțiune. „Nu mă surprinde. Totul este o instigare. Voi dovedi în instanță că totul este o instigare a claselor de către colegii mei. E o mizerie. Merg pînă la Haga în apărarea mea. Toate probele le-am postat pe internet”, ripostează prof. Ioan Ursu. Profesorul de matematică susține că „instigarea” colegilor a început de cînd i-a criticat profesional.
(Laura HUIBAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.