CITAT:
„Bugetul prognozat în acest an este de 1.850 miliarde de lei vechi, față de 614 miliarde în 2004. Este o creștere de peste 300%. Avem proiecte care însumează peste 230 milioane de euro, bani din fonduri nerambursabile, europene, de mediu sau bugetul de stat ” – Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacău
foto, cod „buge” – Băcăuanii au aflat dintr-o dezbatere publică soarta bugetului din acest an
Bugetul Bacăului, investiție pentru băcăuani
Claudiu TĂNĂSESCU
• bugetul din acest an este cu peste 300% ori mai mare decît cel prognozat în urmă cu patru ani n principalul motiv al creșterii acestuia îl reprezintă trendul ascendent al activităților economice n pentru mai toate capitolele de buget, anul acesta se vor aloca cu peste 50% mai mulți bani ca în 2007 n prioritare vor fi încheierea investițiilor de anul trecut și demararea altora noi
Bugetul municipiului Bacău a fost subiectul unei ample dezbateri publice, organizate ieri. Au fost prezenții edilii urbei în frunte cu primarul Romeo Stavarache, responsabili în alcătuirea bugetului, angajați din primărie, consilieri locali, județeni sau directori de instituții. Moderatorul dezbaterii a fost Alexandru Cumpănașu, dorectorul Asociației pentru Implementarea Democrației, care a punctat dezinteresul cetățenilor față de problemele urbei. Primarul Stavarache a prezentat bugetul pe acest an al Bacăului și principalele priorități ale administrației sale. „Bugetul prognozat în acest an este de 1.850 miliarde de lei vechi, față de cel 614 miliarde cît era în 2004. Este o creștere de peste 300%. Bacăul a ajuns din coada județelor țării, de pe locul 41, pe locul opt în ceea ce privește dezvoltarea economică, iar joi am fost incluși în topul celor 12 orașe ale țării, care vor fi pilonii de dezvoltare economică a României. Avem proiecte care însumează peste 230 milioane de euro, bani din fonduri nerambursabile, europene, de mediu sau bugetul de stat „, a declarat primarul Romeo Stavarache. Edilul Bacăului a analizat evoluția bugetului din 2004 pînă în prezent, mai ales din punct de vedere al încasărilor realizate din impozitul pe venit.
Agenți economici puternici, un buget puternic
Primarul s-a referit la agenții economici puternici, serioși, care prin investițiile lor și plata impozitelor au dus la majorarea bugetului actual al Bacăului. „în 2004 încasam din impozitul pe venit 15-20 miliarde lei lunar, în 2007 au fost luni și cu 80 miliarde lei încasări. Preconizăm ca în acest an totalul acestor încasări să se ridice la 1.000 miliarde lei. Vom face proiecte și vom sprijini acele proiecte ce susțin comunitatea băcăuană. Pentru Ordonața 350, de alocare de fonduri nerambursabile pentru cultură, sport, tineret, vom aloca 100 miliarde lei, dublu față de 2007 și de patru ori mai mult decît în 2006. Toate acestea sînt efectul creșterii economice a județului Bacău”, a mai spus primarul Stavarache. Moderatorul a punctat și el că „Municipiul Bacău este primul în țară ca fonduri nerambursabile alocate pe Ordonanța 350”.
Investiții în creștere, în trei ani, de 600%
Față de cele 171 miliarde anul trecut, învățămîntul din municipiul Bacău va beneficia în 2008 de 266 miliarde lei. Pentru cultură, culte, religie, sport, s-au alocat 265 miliarde lei, față de 183 miliarde, pentru protecția mediului 140 miliarde față de 103, pentru reparații și transport 250 miliarde lei, Spitalul Municipal are și el asigurată o sumă de 160 miliarde lei, iar pentru investiții se vor pune la bătaie numai puțin de 1.633 miliarde lei. „în 2004 investițiile au fost de 144 miliarde lei, în 2005 de 216 miliarde lei, în 2006 de 525 miliarde lei, iar în 2007 au ajuns la 1.273 miliarde lei. în trei ani, banii cheltuiți pe investiții sînt de 600% de ori mai mulți”, a mai spus Romeo Stavarache.
CASETA 1
Investiții începute
Municipalitatea băcăuană a demarat mai multe investiții, o parte aproape finalizate, altele în curs. Așa este cazul noului sediu de la Evidența Populației, investițiilor de zece milioane de euro în infrastructura de învățămînt, unde se dorește atragerea altor zece, construirea a trei grădinițe noi și două campusuri, demararea lucrărilor la Spitalul Municipal, bazinul de înot va fi finalizat la sfîrșitul lunii martie, la piața de gross se face recepția, se organizează licitația pentru amenajarea Pieței Centrale, s-a organizat licitația pentru construirea unui nou cămin de bătrîni, s-a făcut licitația pentru Centrul expozițional de afaceri, iar lucrarea începe în martie, se construiesc 104 apartamente sociale pe străzile Teiului și Tipografilor, din care 50 vor fi date în folosință la sfîrșitul lui martie, iar restul în iulie, iar 50 de străzi sînt în pline lucrări de modernizare, apă, canalizare și asfaltare.
CASETA 2
Proiecte noi
Anul acesta vor demara și investiții noi: contorizarea energiei termice în școli, amenajarea tuturor terenurilor sportive, refacerea bazei sportive și modernizarea Stadionului Municipal, în actualul amplasamanet, dacă instanța va da cîștig de cauză municipalității în recuperarea terenurilor, sau ridicarea alteia, modernizarea Teatrului de Vară, construirea unui orășel al copiilor și amenajarea a 23 de locuri de joacă, amenajarea cimitirului Sărata II, a Insulei de Agrement, construirea piațetei din fața Casei de Cultură ce începe imediat ca va permite vremea, Centrul de Agrement și Turism din pădurea Tamași, centrul de cazare temporară a persoanelor fără adăpost, pasajul subteran, reabilitarea termică a blocurilor, noua groapă de gunoi a cărei construcție începe în martie, parcul din fața Caterdalei Ortodoxe și continuarea investițiilor în infrastructura școlară și a orașului.nsumează peste 230 milioane de euro, bani din fonduri nerambursabile, europene, de mediu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.