Mădălina ROTARU
Autoritățile caută să sporească șansele de angajare ale persoanelor peste 45 de ani aflate în șomaj. Este cazul a sute de astfel de băcăuani înregistrați în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău.
Prin Planul de măsuri active pentru 2008, inspectorii AJOFM Bacău urmăresc să identifice locuri de muncă pentru 350 de șomeri indemnizați și neindemnizați care au depășit vîrsta de 45 de ani.
Tot atîtea locuri de muncă urmează a fi identificate și pentru absolvenții de învățămînt superior, liceal si profesional, care, potrivit purtătorului de cuvînt al AJOFM Bacău, Daniela Bălan „sînt frecvent refuzați de agenții economici pe motiv de lipsă de experiență”.
Se dorește de asemenea, angajarea prin stimularea mobilității forței de muncă (în baza art. 74-76 din Legea 76/2002 actualizată) a 60 de persoane. Conform prevederilor legale, persoanele care acceptă să lucreze într-o altă localitate decît cea de domiciliu vor beneficia de o primă de încadrare egală cu două salarii minime brute pe țară valabile la data semnării contractului de muncă. De asemenea, cei care acceptă să-și mute și domiciliul în localitatea în care obțin un loc de muncă, vor beneficia de o primă de instalare echivalentă cu 7 salarii minime brute pe țară.
La finele lunii decembrie 2007, în județul nostru figurau 10.000 de șomeri indemnizați și neindemnizați. „Un număr încă foarte mare, pe care ne-am propus să-l reducem prin acțiunile pe care le vom desfășura pe parcursul acestui an”, a declarat Daniela Bălan, purtător de cuvânt al AJOFM Bacău.ta semnării contract
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.