Sarea și piperul agapelor colegiale

Petru DONE

Cezar Rădescu, directorul Unității Fitosanitare din Bacău, face parte din categoria oamenilor cu care nu ți se urăște niciodată. Doctor în meseria pe care o practică, Cezar este o mică enciclopedie de termeni de specialitate, dar cireașa de pe tort o pune atunci cînd ajunge la cîte o petrecere, cu sau fără ștaif, și la care nu se poate abține să nu cînte. Pentru că Cezar Rădescu este un tenor de mare clasă, cu o ureche muzicală de invidiat și, mai ales, cu o memorie de elefenat – cum se spune, pentru că ține minte versurile a zeci de cîntece pe care le cînta mai ales în studenție. Ultima oară l-am auzit cîntînd în Iași, la o agapă între colegi, cînd a tras, muzical, orchestra după el și a făcut-o pe dizeuză să uite felia de tort de care tocmai se apucase și să deschidă urechile pîlnie. âmbrăcat numai la mînecă scurtă, deși afară era o iarnă de invidiat, Cezar a scos la iveală perlele folclorului studențesc de altădată, pe care greu le mai auzi în ziua de astăzi. Cu o ghitară în mînă, Cezar cred că ar fi fost trubadurul perfect pe sub ferestrele căminelor studențești din Agronomie. Iar pentru că are o energie debordantă, Rădescu face și acum cîte un potpuriu pe cinste, după care nu iartă nici o damă de la masă la vals, tango ori joc popular, deși a sărbătorit de curînd semicentenarul. Dacă nu i-aș cunoaște valoarea profesională, aș zice că omul acesta și-a ratat cariera și că, probabil, astfel, ar fi făcut mult mai multă avere. Dar ce mai contează averea la un om despre care Păstorel Teodoreanu ar fi spus, cu siguranță, ca despre sine, că este „băiat bun și spirit fin” și care știe să trăiască mult mai intens într-o lume în care pragmatismul nu are ce căuta. u pe cinste, după care nu iartă nici o damă de la masă la vals, tango ori joc popular, deși a sărbătorit de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!