Persoanele aflate în șomaj, cele care vor să-și schimbe meseria sau să-și perfecteze activitatea într-un anumit domeniu pot opta pentru unul dintre cursurile de inițiere, calificare, recalificare și perfecționare organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Centrele de Formare Profesională din Bacău și Onești.
în această perioadă, AJOFM Bacău derulează 18 cursuri pentru lucrători în comerț, ospătari-bucătari, cosmeticieni, instalatori, sudori, lăcătuși construcții metalice, confecționeri, operatori calculator, inspectori resurse umane contabili ș.a.
Durata cursurilor este de 5-6 luni, în funcție de domeniul de activitate, iar la ele se pot înscrie gratuit șomerii indemnizați sau persoanele care-și reiau activitatea după concediul de creștere a copilului, dar și persoanele aflate în detenție care mai au maxim nouă luni pînă la eliberare. Persoanele care nu se încadrează în aceste categorii, dar care vor să se reclaifice, pot urma cursurile de formare profesională, contra-cost. Pentru mai multe informații, băcăuanii interesați sînt așteptați la sediul AJOFM Bacău, din strada I. S. sturza 63, sau la unul dintre cele două centre de formare profesională din Bacău și Onești. (Mădălina ROTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.