Petromservice își schimbă denumirea în PSV Company

Administrator

Petromservice – societate care are o sucursală și în Moinești – își va schimba denumirea în PSV Company și va avea o nouă emblemă, din 2008. Compania de servicii petroliere a obținut, la finele lunii ianuarie, ultimul aviz necesar operațiunii, din partea Oficiului Registrului Comertului. Schimbarea denumirii și a emblemei a fost aprobată de acționarii Petromservice într-o adunare generală organizată în luna februarie a anului trecut, iar modificările urmau să fie realizate pînă la finele anului 2007, conform unui acord încheiat în 2005 cu Petrom, în vederea evitării vreunei afilieri între cele două companii. Modificările în actul constitutiv al companiei nu au fost, însă, realizate, pentru că Petromservice a obținut ultimul aviz la 30 ianuarie 2008 – se arată într-un anunț al companiei.
Consiliul Concurenței a autorizat, rcent, operațiunea de concentrare economică realizată de societatea Petrom prin preluarea controlului unic, direct, asupra activităților de servicii petroliere deținute de societatea Petromservice. Prin această operațiune, Petrom a dobîndit controlul asupra activității de servicii petroliere (mijloace fixe, bunuri de inventar, personal specializat, unele contracte de servicii) desfășurate de Petromservice în domenii precum work-over (reparații sonde), mentenanță, foraj și transport aferent acestor activități. Petromservice, societate creată în anul 2002 prin externalizarea unor activități de servicii petroliere din structura fostei SNP Petrom, a realizat, în ultimii ani, în beneficiul Petrom, ponderea în totalul serviciilor petroliere prestate. în urma operațiunii analizate, activele preluate de Petrom vor face parte integrantă din această companie, continuînd să presteze servicii petroliere pentru deservirea necesarului acesteia. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.