Odată cu înlocuirea rețelelor secundare ale CET Bacău, furnizorul de agent termic nu va mai avea nevoie de echipe de intervenție. Totul va fi nou și automatizat, ceea ce va elimina neplăcerile produse de spargerea conductelor învechite de vreme. în aceste condiții, asociațiile de proprietari vor fi obligate să contracteze serviciile unor instalatori, electricieni sau chiar sudori, care să intervină atunci cînd e nevoie la instalațiile interioare ale blocurilor. „Le recomand celor de la asociațiile de proprietari să facă demersuri în acest sens și să studieze de comun acord cu locatarii și această variantă.Trebuie să fie cineva care să le administreze și lor problemele în timp ce noi le vom elimina treptat pe ale noastre. Deși mulți nu doresc acest lucru, se va vedea în viitor că este imperios necesar”, menționează Iulian Stoican, șeful Secției Termoficare din cadrul CET Bacău. El le recomandă administratorilor varianta contractului de colaborare cu „meseriașii”. Deși sînt conștienți de faptul că trebuie să dezvolte relații mai bune cu furnizorul de agent termic, unii administratori au respins propunerea CET. „Nu cred că locatarii vor fi de acord cu un astfel de contract, pentru că, implicit vor trebui să cotizeze mai mult la întreținere. Fără ei nu putem face un pas. Ar fi nevoie și de o campanie mediatică pentru a-i conștientiza pe locatari de faptul că vor avea nevoie mînă de lucru specializată”, spune un administrator din Bacău. (Ramona IONESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.