Ministerul Sănătății a elaborat un proiect de hotărîre prin care vor fi majorate alocațiile de hrană în spitale și creșe, începînd cu luna aprilie a acestui an. Majorările sînt pe categorii de bolnavi, nivelul maxim fiind pentru diabetici – 14,5 lei pentru copii, respectiv 12 lei pentru adulți, adică o creștere de doar 16 la sută față de 2006. Bolnavii de TBC și HIV/SIDA beneficiază de o majorare a alocației de hrană de 13 la sută față de 2006 (pentru adulți) și de 22 la sută, pentru copii. Alocația de hrană pentru bolnavii de hepatită și neoplazici va fi de 11,5 lei (adulții) și de 13,6 lei (copiii), cu aproape 9 la sută mai mare față de 2006. Hotărîrea prevede și o majorare a alocației pentru lăuze de la 7,4 la 8 lei, iar pentru copiii născuți prematur de la 5,5 la 6 lei. Bolnavii internati în staționare de o zi vor avea 5,1 lei alocație pentru hrană iar bolnavii psihici, 10 lei. În creșele cu program zilnic, alocația pentru hrana zilnică a unui copil va fi de 5 lei în 2008, față de 4 lei în 2006. În creșele cu program săptămînal, alocația propusă pentru 2008 este de 6 lei, față de 4,9 lei în 2006. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.