Florentin RADU
Expoconstruct, prima și cea mai importantă manifestare expozițională din acest început de an organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Bacău și-a deschis, de ieri, porțile celor care și-au făcut planuri să se mute în casă nouă sau să o renoveze pe cea veche. Momentul inaugural a beneficiat de prezența oficialităților locale și județene, a numeroși oameni de afaceri, dar și a unui număr semnificativ de simpli vizitatori. Aflată la cea de-a 15-a ediție, manifestarea a făcut neîncăpătoare Sala de atletism, locul de desfășurare al evenimentului. Peste 100 dintre cele mai importante firme din țară din domeniul construcțiilor au acceptat invitația Camerei de Comerț Bacău de a participa la această acțiune. De altfel, în cuvîntul de deschidere a expoziției, suprefectul Neculai Olaru a remarcat prezența în număr mare a firmelor de construcții, subliniind necesitatea construirii unui pavilion expozițional destinat unor astfel de acțiuni. „Avem 102 firme participante, dintre care, două din Germania și din Croația. Se observă, așadar, privind numai la participarea numeroasă din această ediție, că sectorul construcțiilor este unul care s-a dezvoltat extrem de mult, în ultimii ani. Numai în Bacău sînt aproximativ 1.100 de firme în construcții, reprezentînd cam zece la sută din numărul total al firmelor active existente în județ. Aceste firme realizează o cifră de afaceri de aproape 366 milioane de euro și un profit brut de 61 de milioane de euro, adică un sfert din profitul total al firmelor din județ”, a declarat și Mihai Tulbure, reprezentatul Camerei de Comerț. La expoziție poate fi găsit aproape orice material necesar construirii unei locuințe, dar și din cele destinate renovării apartamentelor. Reținem, așadar, din oferta expozanților, de la materiale de construcții, confecții metalice, instalații termice și electrice, pînă la articole sanitare, tîmplărie de aluminiu, PVC, lemn, termopane, feronerie, izolații, învelitori. Nu au lipsit, desigur, și firmele care au inclus în ofertă servicii de design și amenajările interioare. La expoziție, unul dintre participanți, pentru a convinge mai ușor clienții, a adus chiar și o căsuță din lemn, în vreme ce altul a expus instalații de ultimă generație de alimentare în regim ecologic cu apă a locuințelor individuale. Organizatorii au hotărît ca, odată cu Expoconstruct, să invite, în cadrul altei expoziții specializate, dedicată protecției mediului, Expo Mediu, o serie de firme și organizații implicate în diferite proiecte privitoare la această delicată problematică, a protecției mediului. Cele două manifestări expoziționale vor fi deschide zilnic, între orele 10-18, pînă pe 17 februarie.acău de a participa
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.