CITAT: „Cea mai mare satisfacție a noastră este faptul că noi contribuim la modelarea unor destine, că dăm șansa unor copii abandonați să devină oa…

Administrator

CITAT: „Cea mai mare satisfacție a noastră este faptul că noi contribuim la modelarea unor destine, că dăm șansa unor copii abandonați să devină oameni adevărați”, spune Luigi Hîrjanu, membru Rotary Club Onești.

foto, cod „rota” – Diana, Cornelia și Larisa, în dormitorul noii lor case

Destine modelate de rotarieni, la Onești

George MARTIN

De aproape un an, de cînd s-au mutat în apartamentul pus la dispoziție de Rotary Club Onești, viața celor cinci fetițe preluate de la centrul rezidențial „Alexandra” s-a schimbat foarte mult. Condițiile din imobilul în care locuiesc acum nu se compară nici pe departe cu cele de la cămin, unde au fost abandonate de părinți. în apartamentul de pe strada Stadionului, micuțele au la dispoziție trei camere, două grupuri sanitare și bucătărie, dotate cu tot ce trebuie: centrală termică, cadă și duș, aragaz, frigider, mașină de spălat…
Cea mai mică dintre ele este Larisa, care are 7 ani și merge la Grădinița „Sfîntul Paul”. Ea este urmată de Diana (8 ani), Cornelia (9 ani), Mădălina (10 ani) și Izabela (11 ani), care învață la Școala „Ghiță Mocanu”. La început, cea mai mare bucurie a lor a fost noua casă, curată, spațioasă și bine îngrijită. în dormitoare, pătuțurile au așternuturi de culoare roz, cu motive florale, perdelele sînt și ele roz sau albastre, iar casa este plină de păpuși, ursuleți și alte animăluțe din pluș, precum și o grămadă de jocuri și jucării. „Mie îmi place casa pentru că e mai bine aici decît la cămin”, spune, cu mare convingere, fetița de 10 ani, Mădălina.
în grupurile sanitare, pe chiuvete, stau așezate la rînd periuțele de dinți, pe care le folosesc în fiecare zi, căci vicepreședintele Clubului Rotary, Daniel Ciucu, este medic stomatolog și, cînd vine în vizită, nu uită să le întrebe dacă s-au spălat pe dinți și chiar le verifică starea de sănătate a danturii. Și bucătăria le place fetițelor, pentru că aici au posibilitatea să vadă cum gătesc mîncarea educatoarele specializate în asistența socială, pe care le mai și ajută din cînd în cînd. Izabela, care este mai mare, a învățat să facă și cartofi prăjiți, iar Diana, care are 8 ani, mai spală și farfuriile, după ce mănîncă. Dar cel mai mult le place fetițelor în sufragerie, acolo unde au și televizor, și calculator, și un aparat la care să asculte muzică. Corneliei, fata de 9 ani, îi place cel mai mult muzica, iar celelalte fetițe mai și dansează, din cînd în cînd, mai ales seara, după ce își termină temele.

Au rămas fără părinți, dar au casa lor

De achiziționarea apartamentului, renovarea și modernizarea imobilului, precum și de dotări și plata utlităților s-a ocupat și se ocupă în continuare Clubul Rotary Onești. Direcția Generală pentru Protecția Copilului Bacău asigură hrana, îmbrăcămintea și încălțămintea, rechizitele școlare, asistența medicală și pregătirea educațională, avînd angajate 4 educatoare specializate în asistență socială, care stau în permanență cu fetițele. Iar Asociația „Incluziunea” a contribuit cu unele dotări, cum ar fi aragazul și covoarele, dar asigură și ambientul, jocurile și jucăriile.
Cu sprijinul celor trei organisme, fetițele au intrat într-o mare familie și au început să se obișnuiască deja cu noua lor viață, în noua lor casă. „Dimineața, mă scol la 6,00, mă spăl pe ochi și pe dinți, mănînc, mă îmbrac cu hainele de școală și apoi mă duc la școală – începe să ne povestească Diana, cum decurge o zi din noua ei viață. După ore, mă duc la centru, ca să fac temele, apoi la 3,00 vin acasă, mă dezbrac și dorm. Cînd mă scol, îmi fac patul, apoi trec iar la teme și după aceea mă mai uit la televizor”. în povestea Dianei, medicul Daniel Ciucu a observat un element esențial. „Ați auzit, a spus că vine «acasă», deci acest apartament a devenit casa lor; aici se simt ele acasă – concluzionează, cu bucurie, vicepreședintele rotarienilor din Onești. Le priește viața de aici, iar fetițele s-au schimbat total, și în comportament, și în atitudine, fapt remarcat și de profesorii de la școala unde învață, care au constatat că situația lor la învățătură s-a îmbunătățit foarte mult”. „Din fetițele timorate, reținute și ușor speriate, așa cum erau cînd le-am adus aici, au devenit mult mai stabile, mai curajoase și mai vesele, «cu o rază de soare în priviri», după cum a spus directoarea de la Școala «Ghiță Mocanu», Elena Livada-Fornica”, a remarcat și Luigi Hîrjanu, responsabil de proiect și fost președinte al Rotary Club Onești.

„Mama Nela” și celelalte educatoare

Mai în glumă, mai în serios, fetițele vorbesc una despre alta folosind expresia „sora mea”, semn că își recunosc calitatea de membri ai aceleiași familii. „Eu sînt mai mare și le mai ajut pe fete la îmbrăcat sau la încălțat”, ne spune Izabela. „Ne mai și certăm cîteodată, dar ne împăcăm repede”, zice și Mădălina. Bucuroase că sînt împreună, fetele recunosc că mai fac și năzbîtii. „Se mai întîmplă să mai facă și obrăznicii, ca orice copil normal”, ne povestește educatoarea Nela Plesnicute, căreia fetițele îi zic „mama Nela”. De la ea, dar și de la celelalte educatoare, micuțele își primesc fiecare cîte o porție de mîngîiere, de dragoste sau chiar și de alintătură. Cele 4 educatoare se ocupă de aproape toate activitățile din casă, de la prepararea hranei, spălatul rufelor și pregătirea temelor, pînă la cititul poveștilor seara, înainte de culcare, și plimbările în aer liber.
Fetele și-au făcut și prieteni, în bloc și în incintă, unde ies la joacă în timpul verii. Și-au făcut chiar și o prietenă de suflet, pe Denisa, care are 11 ani și se află mai tot timpul la ele acasă, unde își face până și temele. Contactul cu fetițele o ajută și pe Denisa, care provine dintr-o familie dezorganizată și care se simte mult mai bine în apartamentul pus la dispoziție de rotarieni.

Mama e pomenită doar în poezie

Personalitatea fetițelor a început să se dezvolte puternic de cînd sînt „la casa lor”. Ele au început să-și identifice înclinațiile, iar dorințele lor încep să se concretizeze. Corneliei îi place muzica, Izabela este interesată de limba engleză, iar Diana și Larisa sînt atrase de poezie. Diana ne-a și recitat o poezie, cu o temă surprinzătoare, despre mamă, și, fapt uimitor, pe chipul ei nu s-a observat nici o umbră de tristețe, părînd că a uitat că mama ei a abandonat-o de mică. Pentru planurile de viitor, fetițele au ajuns cu gîndul doar pînă la liceu, mai toate dorind să meargă la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”.
Mai în detaliu, la viitorul micuțelor s-au gîndit responsabilii din cadrul Clubului Rotary. „Noi nu le vom abandona, ci le vom asigura această locuință, această familie și le vom îngriji și sprijini pînă cînd vor ajunge la facultate sau pînă cînd vor putea să se descurce singure în viață – ne-a asigurat Luigi Hîrjanu. Cea mai mare satisfacție a noastră este faptul că noi contribuim la modelarea unor destine, că dăm șansa unor copii abandonați să devină oameni adevărați. Nouă într-adevăr ne pasă de acest lucru”.trei organisme, fetițele au intrat într-o mare familie și au început să se obișnuiască d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.