HANDBAL MASCULIN – JUNIORI I: Deși cu doi jucători indisponibili, CSȘ Bacău a reușit să învingă sîmbătă pe LPS Iași, 31-29 (15-13), lidera seriei A din campionatul de handbal masculin al juniorilor I și s-a apropiat la două puncte de locul I. Piesele principale ale echipei băcăuane antrenate de George Călin și Adrian Brezan au fost Tărîță și Ghiță, autori a 14, respectiv 11 goluri, dar și portarul Pînzaru (15 intervenții salvatoare). Gazdele au început în forță meciul și s-au desprins la 4-0. Cu mici excepții, cînd echipa oaspete s-a apropiat, diferența de patru goluri s-a consemnat cel mai des pe parcursul partidei. Gazdele au condus în cîteva rînduri și la 5 goluri, dar pe final ieșenii s-au apropiat și meciul s-a încheiat cu 31-29.
De remarcat că, în minutul 45, Gogeanu a fost descalificat, după care a primit cartonaș roșu și antrenorul ieșean Costel Schender, care a protestat vehement la deciziile arbitrilor.
CSȘ Bacău: Pînzaru (Grigoraș) – Tărîță (14), Ghiță (11), Văcaru (3), Manole (2), Macovei (1), Vătămănescu, Purcaru;
LPS Iași: Dascălu – Daninfield (13), Oniga (7), Gherciu (3), Bălan (3), I. Burdun (1), Ad. Burdun (1), Gogeanu.
în celelalte două partide ale etapei s-au înregistrat rezultatele: LPS Focșani – LPS Vaslui 27-41, LPS Suceava – LPS Piatra Neamț 36-38. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.