Inspectorii sanitari au amendat, cu 4.000 de lei, societatea Nelflor – magazin mixt din comuna Helegiu, care funcționa și după emiterea deciziei de suspendare a activității. Pentru aceeași neregulă, a fost amendată, cu 1.000 de lei, și SC Rozalinda – magazin mixt din comuna Colonești. SC Eurisko – stand cosmetice din Bacău a fost sancționată cu 2.400 de lei după ce inspectorii au constatat că expunea, spre vînzare sau utilizare, produse cosmetice fără date de identificare sau cu termen de valabilitate expirat. Amenzi de cîte 600 de lei au primit societățile Mocrad Com – bar, AF Moise R. Ovidiu Rudolf – magazin mixt, Rubia Donis – bar, din Onești, pentru neluarea măsurilor privind programarea salariaților la controlul medical periodic. Școala „G. Călinescu” din Onești – cabinet medical școlar a încasat o amendă de 500 de lei pentru că nu a asigurat condiții de transport, depozitare, gestionare și utilizare a produselor biologice și medicamentoase, prevăzute de instrucțiunile producătorului. Aceeași amendă a fost aplicată firmei Francom Total – bar din Onești, care a încălcat prevederile legale ce interzic fumatul în spațiile publice închise. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.