Deși sîntem țară membră a Uniunii Europene, gospodarii din județ își vor putea tăia în acest an miei în curte. „S-a obținut o derogare, iar miei pentru consum propriu pot fi sacrificați în curte. Cetățeanul are însă obligația ca după tăiere să înștiințeze medicul veterinar care să stabilească dacă mielul este clinic sănătos, iar carnea este bună pentru consum”, a declarat Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare Bacău. El a mai recomandat cetățenilor să nu consume carne de miel mai mic de 21 de zile, deoarece aceasta este toxică pentru organismul uman. Pentru comercializare, miei vor fi sacrificați în șase puncte. „Cel mai bine stăm în zona Onești, iar cea mai șubredă situație este în stînga Siretului, unde exisă un singur punct, la Vultureni. Primarii vor trebui să îi informeze pe cetățeni unde sînt punctele autorizate de tăiere a mieilor”, a precizat directorul Zaharia. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.