Solicitanții de finanțări prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013 trebuie să se adreseze Agențiilor pentru Protecția Mediului, în vederea identificării condițiilor ce trebuie îndeplinite pentru acordarea actelor de reglementare din punctul de vedere al protecției mediului (avize, acorduri, autorizații, autorizații integrate).
Potrivit unui Protocol semnat, anul trecut, de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu, cele trei instituții vor colabora pentru a facilita accesarea fondurilor europene prin PNDR 2007-2013. Astfel, timpul de derulare a procedurilor pentru accesarea fondurilor se va diminua semnificativ. Fiecare solicitant trebuie să se prezinte la autoritățile de mediu, chiar dacă proiectul pentru care solicită finanțare nu are nevoie în totalitate sau într-o anumită fază a derulării lui de avizare sau de acord de mediu. Solicitanții vor afla însă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și de ce documente au nevoie pentru ca proiectele lor să fie eligibile. (Cătălina CHIFU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.