~2 min lectură • 9 comentarii

Începe prima etapă a lucrărilor de punere în siguranță a podului Narcisa. Ce prevede contractul de 2,6 milioane de lei

Gabi MIHAI

Primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu a transmis ieri că au sosit parapeții ce vor fi montați pe podul de la Narcisa, pentru punerea în siguranță a obiectivului. Operațiunea este prima etapă din cadrul lucrărilor ce costă 2,6 milioane de lei.

Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat la data de 8 decembrie 2025 și a fost emis pe 16 decembrie 2025. Consorțiul de firme care execută lucările este format din GDO-MOV Impex SRL, Procontrans CAI Ferate SRL și Via Carpatia Consul SRL, liderul asocierii fiind GDO-MOV Impex SRL.

Conform declarațiilor primarului Viziteu, începe montarea parapeților pe pod, după care mai urmează două etape.

„Al doilea pas este să îndepărtăm stâlpii de iluminat public. Greutatea lor ar putea angrena prăbușirea parapeților. Urmează secționarea liselor de la parapetul metalic existent și îndepărtarea elementelor prefabricate de beton pe toată lungimea podului”, a precizat edilul la sfârșitul lunii octombrie.

Mulți băcăuani și-au manifestat îngrijorarea față de greutatea pe care acești parapeți o au și modul în care ar afecta siguranța podului și așa șubred. Primarul Viziteu a dat însă asigurări că nu există probleme. „Soluția montării parapeților a fost stabilită în urma unei expertize și de către un inginer de poduri. Parapeții rămân pe pod până la momentul la care vine expertiza actualizată pentru reparații. Acum executăm punerea în siguranță”, a afirmat, vineri, primarul municipiului Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

9
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. s
    stan
    31 ianuarie 2026, 11:07
    0

    Prima etapa este blocarea circulatiei , domeniul de excelenta al primarului .

  2. S
    SEPTEP
    31 ianuarie 2026, 11:30
    0

    Asteptam un alt dosar DNA in dreptul lui.

  3. R
    Robin Hood
    31 ianuarie 2026, 15:17
    0

    Ce deștept este primarele nostru! Să nu fie cu deochi cum le știe el pe toate!Un filfizon cu aere de lider!

  4. B
    Brailean de 2 lei
    31 ianuarie 2026, 18:14
    0

    Are Vizitiul asta niste explicatii de atot-stiutor dar de 2 ani tot trimitea banii in alta parte si facea pe prostul ca stie el ca mai rezista podul si cheltuie banii oe toate prostiile cum ar fi cladirea aia de 2 lei (pe care da 7 milioane de euro ca asa vrea muschii lui de brailean). Ce blestem pe orasul asta.

  5. D
    DPRK
    31 ianuarie 2026, 20:26
    0

    pune parapetii ca sa ii poate da jos mai incolo :)))) pe bani grei bineinteles. multumim tuturor care isi bat joc de satul asta. propun sa se faca niste punti de lemn, nu merita satul asta poduri

  6. s
    stan
    1 februarie 2026, 08:05
    0

    De ce mai aveti rubrica de comentarii , daca le blocati pe cele critice la adresa primarului incompetent ?

    1. A
      Andre
      1 februarie 2026, 11:05 • răspuns pentru @stan
      0

      Si ce rezolvați dacă il criticați pe Primar?
      A fost criticat si in primul mandat si tot a ieșit primar. Poate aveti altceva mai bun de făcut, de exemplu sa mergeți la munca!

  7. A
    Apolodor
    1 februarie 2026, 13:11
    0

    Această a lucrare se numește consolidare sau dimpotrivă slăbirea siguranței pasarelei Narcisa?

  8. J
    John Snow
    1 februarie 2026, 20:40
    0

    Boșșilor, dacă a garantat „un inginer” ca podul susține parapetii, aveți încredere. Știți vorba aia, „până la proba contrarie”.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.