~3 min lectură 6 comentarii

„Bătaie” pe Casa Pătrășcanu. Primăria și Consiliul Județean Bacău puse în încurcătură de o lacună legislativă

Florin Popescu

O competiție instituțională se conturează în jurul Casei „Dr. Pătrășcanu”, monument istoric din centrul municipiului Bacău, scos la vânzare în cadrul unei proceduri de executare silită. După ce Consiliul Local și-a exprimat intenția de a exercita dreptul de preempțiune, și Consiliul Județean Bacău a votat, miercuri, în același sens, iar legea nu stabilește clar cine are întâietate.

Imobilul, aflat în proprietatea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu, este valorificat în contextul executării silite. Casa „Dr. Pătrășcanu”, situată pe strada Vasile Alecsandri, are o suprafață desfășurată de peste 700 de metri pătrați și un teren aferent de 1.733 mp. Potrivit evaluării realizate de experți independenți, proprietatea este estimată la aproximativ 455.000 de euro, fără TVA.

Două voturi pentru preempțiune

Consiliul Județean Bacău a aprobat exercitarea dreptului de preempțiune la achiziția imobilului, la câteva săptămâni după ce Consiliul Local Bacău adoptase o hotărâre similară, la începutul lunii ianuarie 2026.

Astfel, atât administrația municipiului, cât și cea județeană și-au exprimat intenția de a avea prioritate la cumpărare, situație care deschide o serie de scenarii privind deznodământul procedurii.

Premieră administrativă, legislație lacunară

Situația de față, în care ambele consilii să-și exprime intenția de cumpărare, nu a mai fost întâlnită până acum. Conform legii, în aceste cazuri, în calitate de reprezentant al Ministerului Culturii în teritoriu, Direcția Județeană pentru Cultură Bacău are primul drept de a cumpăra imobilul. Aceasta și-a exprimat oficial lipsa de interes pentru achiziție, transferând dreptul de preempțiune către autoritățile locale.

Viceprimarul Leonard Bulai a transmis că legea nu face distincție între autorități și astfel nu se știe la această oră care dintre Consiliul Local sau Consiliul Județean ar avea prioritate. De cealaltă parte, președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a declarat că instituția pe care o conduce va aborda proiectul „gradual, în funcție și de deciziile Municipiului Bacău, care și-a exprimat, de asemenea, acest drept, respectând opiniile venite de la băcăuani și de la specialiștii care se vor implica în punerea în valoare a acestui spațiu”.

Licitația ar putea face lumină

Potrivit unor surse juridice consultate de Ziarul de Bacău, este de așteptat ca lichidatorul să organizeze o licitație publică, la care vor putea participa atât instituțiile publice interesate, cât și ofertanți privați.

În cazul în care un investitor privat va oferi un preț mai mare decât valoarea estimată – aproximativ 450.000 de euro – Consiliul Local și Consiliul Județean ar trebui să adopte noi hotărâri pentru a decide dacă egalează oferta. Legea prevede că, dacă o autoritate care beneficiază de drept de preempțiune egalează cea mai bună ofertă, aceasta are prioritate la achiziție.

Un alt scenariu posibil este acela în care ambele instituții decid să egaleze oferta maximă. Într-o astfel de situație, legislația nu prevede nimic, iar situația ar fi o premieră. Nu este exclusă însă nici o eventuală înțelegere între cele două administrații.

Deznodământul va depinde de rezultatul licitației și de capacitatea financiară și decizională a autorităților locale de a susține achiziția unui imobil cu valoare istorică și simbolică pentru municipiul Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    Organizatie Nonguvernamentala
    20 februarie 2026, 09:13
    0

    La cine o mai inchiriaza astia pe 2 lei dupa ce o vor cumpara pe banii nostrii? Sau cui o va vinde pe 3 lei … De ce nu o scot la vanzare pe piata libera ?!! De ce se prevaleaza astia de dreptul de preemptiune si iau decizia singuri de a cumpara cand nu s a consultat cetateanul?! Afaceri pe banii nostrii !!

    1. E
      Ella
      20 februarie 2026, 13:35 răspuns pentru @Organizatie Nonguvernamentala
      0

      NOŞTRI , NU Noștrii !!!

      1. O
        ORGANIZATIE NONGUVERNAMENTALA
        20 februarie 2026, 16:00 răspuns pentru @Ella
        0

        @ ELLA… Corect.. graba ..imi asum greseala!! Multumim..

  2. S
    Serge Ciordoiu
    21 februarie 2026, 09:34
    0

    Un apartament nou de 100 mp la cuca macaii in cartierul Nord costa 140-150.000 de euro iar ditamai viloiu cu teren in centru numai juma de milion ?!!!!! Cine a evaluat casa asta ? Madam Prostoiu ?

  3. d
    djdany
    21 februarie 2026, 17:18
    0

    Afaceri pe banii nostrii !!
    ca si stadionul municipal,vasile alecsandri,pasarela din centru,insula agrement,ce dreku cu viziteu ast?semafoare si doar unul cind le da drumu ne dam seama ce va fi blocaj rurtier tot orasul daca vor merge toate nu mai spun de lipsa parcari taxe impozite strazi cu gropi ca nui asa au fost doar peticite,ambulanta plasat unde nu trebuie in loc de un sediu mai ok si sa nu uitam, de autobuze inca lipsa modernizare ca si halda fosfogips apropo ca e mai e cu ea?poluarea prin trafic lipsa vegetatie verde lipsa oras smart pod narcisa si parapetii parcu cancicov dar si nu in utim rind multe ramas in paragina nui asa?se aude consiliu local

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.