Partidul Social Democrat a demarat un proces de consultare internă referitoare la participarea în actuala guvernare, iar decizia finală va depinde inclusiv de propunerea de buget pentru anul 2026, potrivit unui comunicat al partidului. Această consultare nu ar fi privită cu ochi buni de partidele aflate în coaliție, motiv pentru care președintele PSD Bacău, eurodeputatul Dragoș Benea, a precizat că acest lucru „arată cum se raportează aceste partide la democrație”.
PSD precizează că nu a cerut „celor din PNL să vină cu o altă propunere în locul premierului Bolojan și nici nu a solicitat conducerii USR să își retragă miniștrii din guvern. Însă cele două partide trebuie să își amintească faptul că actualul guvern a fost învestit cu votul parlamentarilor PSD. Deci este dreptul suveran și democratic al conducerii PSD de a analiza în forurile interne ale partidului dacă și în ce condiții va continua să susțină actuala Coaliție de guvernare (…) De asemenea, PSD reamintește că dezbaterea internă a fost determinată de numeroasele încălcări ale Acordului Politic al Coaliției, de către unii parteneri de guvernare, care au impus decizii în guvern fără consultare și fără un consens în Coaliție”, se arată în comunicat.
În sprijinul comunicatului PSD România, președintele PSD Bacău, Dragoș Benea, a declarat: „Nu e niciun afront adus cuiva prin faptul că ne consultăm intern, chiar şi pe subiectul menținerii la guvernare a USR, partid care e departe de a fi indispensabil în formarea majorității parlamentare. Politicile de austeritate implementate de Bolojan & co. proiectează o țară întreagă în criză economică severă”.
Redăm declarația completă:
Faptul că partenerii de Coaliție au alergie la consultarea internă pe care PSD a anunțat-o, arată cum se raportează aceste partide la democrație şi explică, totodată, apetitul destructiv al unora de a guverna prin „diktate” şi măsuri discreționare, despre care aflăm de la televizor sau de pe Facebook, nefiind discutate în prealabil.
Asta e cu atât mai blamabil, cu cât măsurile afectează dramatic pături largi de populație cu venituri mici şi medii.
Nu e niciun afront adus cuiva prin faptul că ne consultăm intern, chiar şi pe subiectul menținerii la guvernare a USR, partid care e departe de a fi indispensabil în formarea majorității parlamentare. Politicile de austeritate implementate de Bolojan & co. proiectează o țară întreagă în criză economică severă.
Tocmai de aceea este necesară consultarea internă şi ca bugetul pe anul în curs să conțină atât măsurile de relansare propuse de PSD încă din toamna anului trecut, cât şi pachetul de protejare a categoriilor sociale defavorizate grav lovite de măsurile din topor trecute prin angajarea răspunderii Guvernului.
- eurodeputatul Dragoș Benea, președinte PSD Bacău

Daca as fi primit un leu pentru fiecare data cand am auzit ca iese PSD-ul de la guvernare in ultimul an as fi acoperit eu de unul singur deficitul bugetar care il supara atat de mult pe domnul europarlamentar.
Domnul acesta uita ca se afla si PSD la guvernare, si ei voteaza toate modificarile legislative, si din pacate aceasta coalitie nu face reforme reale inca. Ca doar vedem ca in judetele unde PSD a fost la putere atata amar de timp, este ” maxim de prosperitate”-Moldova, Oltenia, si vedem ce „amarati si cinstiti ” sunt acesti PSD-isti!
Am vazut. Ati acceptat toate taxele si maririle de TVA si acum faceti o „consultare”. Daca imi explicati cum o persoana cu dizabilitati poate plati taxe si impozite marite 1 de guvern (din care faceti parte (Finantele si Min. Muncii sunt ale PSD) si 2. in Consiliul Local ati votat toate maririle propuse de Vizi pe care îl țineti in brate de multi ani si ati acceptat tot ce a vrut muschii lui. Ca sa rezolvati „consultare” va propun sa propuneti in CL ca bonificatia sa fie de 10% iar taxele pe masini sa revina la valorile alea nemarite la 50%
SI când se imprumuta Ciolacu ai tăcut ca porcu-n păpușoi!!!
Ipocriților!
Da, atunci nu s-au mai consultat „intern”…si-au frecat mainile multumiti ca si-au asigurat voturile pentru o noua perioada de stralucita guvernare.
De ce consultări în partid acum după ce s a dat ordonanta?. Nu ca convine ca se reduc cheltuielile prin reducerea de șefi sau ca uni din pilele voastre trebuie sa plece.
Poate ar fi mai bine sa faceti consultari nu despre iesirea de la guvernare, ci din politica, hotilor.
Marele specialist in economie Benea. Hahaha. Sustii pe oricine (Ponta, Dragnea, Ciolacu, Grindeanu) numai sa ramai la ciolan.