Ministerul Educației lasă zeci de educatoare fără pîine

Redacția Ziarul de Bacău

• grupa pregătitoare se transformă în clasă pregătitoare • aceasta va funcționa în cadrul școlilor și va fi coordonată de către învățători

Mai multe educatoare riscă să rămînă pe drumuri, în urma unei decizii curiase a Ministerului Educației și Cercetării (MEC). Ministeriabilii au decis ca actualele grupe pregătitoare să se transforme în clase pregătitoare, care vor funcționa în cadrul școlilor și care vor fi coordonate de învățători. Aflată în concediu, inspectoarea de specialitate Luminița Cojocaru s-a arătat destul de suprinsă de veste. „Sincer, acum aud pentru prima dată de acest lucru. Dacă într-adevăr așa se va întîmpla, e o veste proastă pentru educatoare. Primul efect al deciziei va fi dispariția unor posturi în învățămîntul preșcolar, ceea ce nu poate bucura pe nimeni”, ne-a declarat inspectoarea Cojocaru.

Dincolo de efectele pe care le va avea asupra educatoarelor, decizia MEC oficializează, practic, un sistem de învățămînt obligatoriu de nouă ani, prin mărirea la cinci ani a învățămîntului primar. Interesant este, însă, faptul că, prin această hotărîre, ministerul pare a nu mai ține cont de o problemă pusă pe tapet în momentul cînd se discuta despre obligativitatea clasei a IX-a și locul unde va funcționa aceasta: liceu sau școli gimnaziale. Unii au susținut atunci varianta funcționării acesteia în cadrul gimnaziilor, idee respinsă de către unii directori de școli pe motiv de lipsă de spațiu. Lipsă de spațiu care, deocamdată, nu mai pare a fi o problemă insurmontabilă. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.