Temperaturile ridicate, vorbe dulci și frumoase, cu accente dramatice, invitații generoase, toate acestea au făcut ca manifestarea de la Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, prilejuită de comemorarea „Ștefan cel Mare și Sfînt – 500 de ani”, să fie privită cu multă căldură de invitații prezenți la eveniment. Evenimentul de ieri, la care au participat înalte fețe bisericești, reprezentanți ai autorităților politice locale și județene, oameni de cultură, a debutat cu vernisarea unei expoziții Ex Libris în incinta Muzeului de Artă Contemporană „George Apostu”, realizată de artiști din întreaga țară, precum și de elevi ai liceelor de artă. Manifestarea a continuat cu lansarea volumelor „Patimile Voievodului Ștefan cel Mare”, îngrijtă de cunoscutul scriitor George Genoiu, cartea „Ctitoriile lui Ștefan cel Mare” de Sergiu Adam, și volumul „Ștefan cel Mare și Sfînt în memoria băcăuanilor”, editat de Asociația Culturală „Ștefan cel Mare și Sfînt” Bacău. La final, a avut loc ceremonia de decernare a premiilor celor care au cîștigat concursul de Ex Libris. Unul dintre tinerii critici de artă băcăuani prezenți la eveniment, Iulian Bucur, s-a arătat nedumerit de maniera veștejită de prezentare a voievodului moldovean. „Ștefan cel Mare ar trebui să fie prezentat nud. Există un nud al lui George Washington, unul al lui Napoleon Bonaparte, și cred că ar trebui și unul al lui Ștefan cel Mare. Mă deranjează că se cultivă o chestie proletcultistă, de Cîntarea României, și nu există nici un Ștefan cel Mare cu salopetă sau cu șapcă. Nu există nici o atitudine critică, nici o legătură artistică, între personaj (Ștefan cel Mare) și artist. Ne privim istoria prin niște haine îmbătrînite. O privim prin ochii lui Sergiu Nicolaescu”, ne-a declarat criticul Iulian Bucur. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns