Duminică va fi resfințită singura biserică înălțată de Ștefan cel Mare în Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Acoperișul schimbat în întregime, pictura interioară curățită, turnul din naosul bisericii repictat de artistul Vasile Popescu, sfînta masă din altar îmbrăcată în marmură albă, sînt elementele de noutate la biserica „Precista” din Bacău. Ridicată în incinta curților domnești ale lui Alexăndrel Voievod, fiul lui Ștefan cel Mare, la sfîrșitul veacului al XV-lea, în 1492, biserica ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” a rămas singura ctitorie din timpul voievodului, înălțată în Bacău. În cadrul serbărilor prilejuite de împlinirea a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt, un sobor de trei ierarhi și mai mulți preoți va oficia slujba de resfințire și sfînta Liturghie, în duminica serbării cuviosului Samson, din data de 27 iunie. Ceremonia va fi săvîrșită de Înalt Prea Sfințitul Teodosie al Tomisului, alături de Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, și Prea Sfințitul Corneliu Bîrlădeanu, arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor. La încheierea slujbei soborul de ierarhi și preoți, alături de credincioșii băcăuani vor pleca în pelerinaj la statuia Voievodului din centrul orașului, unde se va rosti o rugăciune și se va citi Acatistul Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfînt. Credincioșii sînt așteptați încă din această seară, deoarece sărbătoarea religioasă va începe în jurul orelor 18.00, cu o slujbă de seară, oficiată de înalții ierarhi, după care, lîngă ruinele curții domnești va avea loc reprezentarea piesei de teatru „Săptămîna Patimilor” de Paul Anghel, în regia lui Gheorghe Balint și Calistrat Costin, în distribuția actorilor de Teatrul „Bacovia” din Bacău. (Constantin GHERASIM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.