Constituirea Consiliului local Bacău s-a amînat

Redacția Ziarul de Bacău

• la ședința de ieri au lipsit consilierii PSD și PRM • următoarea întîlnire a fost programată pentru luni, la ora 13.00

Noii consilieri locali ai municipiului Bacău s-au adunat ieri, de la ora 13.00, pentru a le fi validate mandatele, pentru numirea oficială a noului primar și alegerea celor doi viceprimari. Ședința însă, nu s-a ținut. De la întîlnire au lipsit consilierii locali ai Partidului Social Democrat (PSD) și cel de la Partidul România Mare (PRM), și, în atare situație, totul s-a terminat în doar cîteva minute.

În jurul orei 13.00, sala de ședințe a Consiliului Județean era aproape plină. Erau prezenți consilierii aleși ai Partidului Umanist din România (PUR), cei de la Partidul Național Liberal (PNL) și de la Partidul Democrat (PD). Au rămas însă libere fotoliile în care ar fi trebuit să stea consilierii aleși ai PSD și cei ai PRM. Cumva, absența lor era previzibilă, după ce, cu o zi înainte, de la ședința de constituire a Consiliului Județean au lipsit consilierii de la PNL, PD și PUR. S-a răspuns, dacă se poate spune așa, cu aceeași monedă.

În sală era prezent și Dumitru Popa, secretarul municipiului, angajați ai Primăriei, Romeo Stavarache, noul primar al Bacăului, foști consilieri locali din vechea legislatură și ziariști. Nu a lipsit nici procurorul Jean Scurtu, președintele Biroului Electoral de Circumscripție nr. 1 Bacău.

La un moment dat, prefectul Radu Cătălin Mardare a cerut să înceapă ședința. El a explicat că pentru întîlnirea de ieri au fost convocați toți cei 23 de aleși locali, dar că în sală sînt prezenți doar 14 dintre ei. Conform legii, validarea mandatelor și constituirea noului Consiliu nu puteau fi făcute decît dacă la ședință s-ar fi prezentat minim două treimi dintre aleși. Adică, pe lîngă cei 14 consilieri veniți ar mai fi fost nevoie de minim doi. Prefectul a propus ca viitoarea ședință să fie reprogramată pentru luni, 29 iunie, dar a cerut sugestii vizavi de ora la care să înceapă ședința. „Să rămînă tot ora 13.00, cred că așa e bine”, a cerut Petru Plăcintă. „Poate pînă atunci se trezesc și ei”, a spus un alt consilier, remarcă care a stîrnit amuzamentul în jur. (Elena SOLOMON, Eduard ADAM)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.