Șefa asistentelor de la Neurochirurgie este mare microbistă

Redacția Ziarul de Bacău

Mirela Matiaș, asistentul-șef al secției de Neurochirurgie din Spitalul Județean, este o împătimită a fotbalului. „În copilărie jucam fotbal cu băieții și mă urcam în copaci. Acum, pot spune că am devenit o mare microbistă”, ne-a mărturisit Mirela Matiaș. Și ca să nu se dezică de pasiunea ei, asistentul-șef a urmărit aproape toate meciurile Campionatului Ruropean din Portugalia. Singurul pe care l-a pierdut, și a avut mari regrete, a fost sfertul de finală dintre Portugalia și Anglia. Chiar dacă nu s-a putut uita la televizor, Mirela Matiaș a urmărit cu înfrigurare rezumatele meciului.

Ea are și o favorită la cîștigarea titlului european. Aceasta este echipa Franței, iar ca jucător îl admiră pe Zinedine Zidane. „Eu am ținut cu Italia pînă a plecat acasă. Acum țin cu Franța și îmi doresc să cîștige titlul”, a mai spus asistenta medicală.

Mirela Matiaș este pasionată și de fotbalul intern. Ea este stelistă înfocată de cînd era mică, iar jucătorii ei preferați sînt Marius Lăcătuș și Florentin Dumitru. În clipele de odihnă, din afara programului încărcat de lucru, Mirela Matiaș preferă să stea cu picioarele în apă rece și să se uite ore în șir la televizor, preferabil la meciuri, pe care să le comenteze, să vizioneze serialul „Spitalul de Urgență”, dar și alte filme bune. Asistenta mai este și o mare iubitoare de mare, așa că anul acesta își va petrece concediul la plajă, pe meleaguri italiene, la cumnatul ei. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.