~2 min lectură • 0 comentarii

Anunț Legea nr. 350/2005 – Comuna Măgirești

Redacția Ziarul de Bacău

Comuna Măgirești invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațile și fundațiile constituite conform legii cu sediul/domiciliul/ filiala în Comuna Măgirești, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă.

  1. Sursa de finanţare a contractului şi valoarea: bugetul local, 150.000 lei. defalcat pe domeniul culte– 100.000 lei și sport – 50.000 lei.
  2. Durata proiectelor: de la încheierea contractelor până la 31.12.2026.
  3. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect:25.06.2026, ora 16.00.

Accelerarea procedurii de selecți în conformitate cu art. 20 alin. (2) din Legea 350/2005 privind regimul finanțării nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, se datorează necesității de demarare cât mai urgentă a proiectelor ce urmează a fi depuse pentru a facilitat accesul solicitanților la fondurile alocate pentru finanțările nerambursabile și finalizarea acestora până la sfârșitul anului 2026.

  1. Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Comuna Măgirești, str Ep. Ioachim Mareș, nr. 121, județul Bacău.
  2. Selecţia şi evaluarea proiectelor în vederea obţinerii finanţării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada 26-29.06.2026.

6. Informații suplimentare cu privire la procedura de finanțare și selecție a proiectelor și documentația de solicitare a finanțării nerambursabile pot fi obținute la sediul COMUNEI MĂGIREȘTI Str. Episcop Ioachim Mareș nr. 121, Comuna Măgirești, județul Bacău tel. 0234355200, e-mail comunamagiresti@yahoo.com

Primar

Ing. Câdă Ionică

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.