Deputatul Mircea Fechet (PNL Bacău) a cerut în Parlamentul României ca europarlamentara Diana Șoșoacă să fie anchetată, după ce aceasta a luat cuvântul într-o întâlnire la Sankt Petersburg și a declarat, în fața președintelui Vladimir Putin, că „românii vor pace cu Rusia” și „vă admirăm pentru forța voastră și admirăm întregul popor rus”.
Deputatul Fechet a spus: „În fața Kremlinului, Diana Șoșoacă a vorbit în nume personal, iar acum trebuie să dea explicații și pentru TRĂDARE NAȚIONALĂ”. Redăm declarația completă a deputatului:
Între 10 și 20 ani de închisoare. Cu atât se pedepsește în România trădarea națională, iar ceea ce a văzut o lume întreagă în Sankt-Petersburg a fost trădare exact cum scrie în Codul nostru Penal.
„Fapta cetățeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea și indivizibilitatea, suveranitatea sau independența statului, inclusiv prin aservire față de o putere sau organizație străină” – Art. 394.
„Românii vor pace cu Rusia. […] Vreau să vă transmit din adâncul inimii poporului român și europenilor, care gândesc și au creier, că vrem să cooperăm cu Rusia, nu suntem dușmani. Sunteți cea mai mare țară din lume și una dintre cele mai mari economii. Vă admirăm pentru forța voastră și admirăm întregul popor rus.” – asta a spus Diana Șoșoacă pe 5 iunie, în Rusia, în fața președintelui Vladimir Putin.
Au făcut înconjurul lumii imaginile în care un europarlamentar român și-a arătat public obediența față de un regim care încearcă să redeseneze harta Europei prin violență și intimidare, regim despre care a vorbit cu admirație.
Putin, pe numele căruia, să nu uităm, Curtea Penală Internațională a emis, acum trei ani, un mandat de arestare pentru crime de război, a primit o reverență largă. Din partea cui? Cine este acest „noi”?
Diana Șoșoacă nu a vorbit în numele meu. Și nici în numele românilor.
Pentru că românii NU admiră criminalii de război (Senatul SUA l-a declarat astfel pe președintele Putin într-o rezoluție adoptată în unanimitate!) care măcelăresc și rănesc mii de copii, iar pe alți zeci de mii îi răpesc de lângă părinții lor ca să-i „reeduce” și să-i transforme în combustibil uman pentru mașinăria de război a Kremlinului.
Românii NU admiră forța care a trecut cu tancurile peste granițele unui stat suveran, Ucraina. Românii NU admiră forța care a transformat orașe întregi în ruine. Românii NU admiră forța care a lăsat în urmă mii de familii distruse și generații marcate de război.
Diana Șoșoacă e acuzată de 11 infracțiuni, printre care și propagandă legionară, fapte pentru care a rămas fără imunitate în Parlamentul European și, NU, NU ar fi trebuit să mai aibă dreptul să vorbească în numele nostru sau al României.
Am cerut autorităților azi, în Parlament, să nu mai întârzie anchetarea Dianei Șoșoacă și să reacționeze cu maximă seriozitate în raport cu acest episod care sfâșie credibilitatea externă a țării noastre.
Ce a făcut Diana Șoșoacă pe pământ rusesc este un gest care lovește în eforturile noastre diplomatice din ultimii ani, iar pentru asta are de dat explicații în fața legii. România europeană este de partea victimelor, de partea libertății și de partea dreptului internațional.
În fața Kremlinului, Diana Șoșoacă a vorbit în nume personal, iar acum trebuie să dea explicații și pentru TRĂDARE NAȚIONALĂ.
- deputatul Mircea Fechet

De curiozitate câți deputați+senatori vor înainta plângere penală împotriva individei în justiție. Deși ea nu mai are imunitate politică(de la Bruxelles) personal nu cred că se va întâmpla cât de curând plecați în vacanță, așa că…..
Sunt multi oameni din politica romaneasca care se duc cu ploconul pe la ambasade straine sau in vizite in tari straine, pentru a obtine puterea si chiar prin lovituri de stat in Romania. Pe acestia cine-i mai judeca sau pedepseste?