Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale, importante cantitativ, valabilă începând de joi de la ora 12:00, în 17 județe, printre care și Bacăul.
Codul este valabil până vineri, la ora 10:00, în Cluj, Alba, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ şi Suceava şi în zona de munte a judeţelor Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu şi Gorj.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, importante cantitativ, intensificări ale vântului şi vijelii cu rafale de 70…90 km/h şi izolat grindină de medii dimensiuni.
În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi local de 40…60 l/mp şi izolat peste 70 l/mp.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.