Două acțiuni ale poliției rutiere care au avut la începutul acestei săptămîni în tot județul s-au soldat cu amenzi de zeci de milioane de lei. Razia polițiștilor de la Circulație a avut scopul de a verifica modul în care se respectă sistematizarea și semnalizarea rutieră precum și a transportului de mărfuri și persoane. În județ, acțiunea s-a soldat cu depistarea a 932 abateri, care au fost sancționate cu amenzi în valoare de peste 52 de milioane de lei. Dintre acestea, 313 s-au înregistrat la depășirea vitezei legale, opt cazuri de conducere sub influența alcoolului, două la depășiri neregulamentare, 29 i-au avut protagoniști pe pietoni, 18 pe bicicliști, și 26 pe căruțași. Polițițtii de la Circulație au reținut zece permise de conducere și 11 certificate de înmatriculare. „Iată că în numai două zile, numărul amenzilor aplicate a fost vizibil egal cu cel înregistrat într-o săptămînă întreagă, lucru ce denotă o indisciplină crasă a participanților la trafic. După cum se observă, cei mai mulți sînt sancționați pentru depășirea vitezei legale și conducerea sub influența alcoolului”, ne-a declarat comisarul Constantin Mihăescu, de la Serviciul Poliției Rutiere Bacău. Numai luni seara, polițiștii au depistat în trafic patru șoferi care erau sub influența alcoolului, dintre care unul era chiar în stare avansată de ebrietate. (Dan MUNTEAN)
Amenzi de zeci de milioane date de polițiștii de la Circulație
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.