Vaietele fostului primar Dumitru Sechelariu reverberează sinistru în presa, televiziunea și radioul controlate de el. Vorbele rele, acuzele, împricinările și imprecațiile s-au dezlănțuit de la o vreme brutal și în formele cele mai diverse. Bacăul pare că suferă de logoree, îndreptată în special împotriva lui Romeo Stavarache, primar care într-o lună și ceva de mandat nu avea cum să impună un program politic, civic și social.
Pînă la un punct, această explozie a cuvintelor pline de insanitate pare justificabilă. Simbriașii fostului primar și-au înghițit prea mult timp mîrîiala precaută, șoapta subversivă, înjurătura neaoșă (dar recuperatorie) și toate celelalte „reflexe critice” ca să nu detoneze, acum, într-un uriaș vacarm. După opt ani de gesticulație mută, era fatal să sfîrșească într-o apoteoză a răgetului. Asta nu înseamnă că răgetul e și legitim. Sau că este expresia firească a spiritului civic. Locvacitatea negativă torențială este, în acest caz, un simptom patologic. Efectul imediat este, de data asta, pervers. Nu se obține macularea actualului primar, cum s-ar dori, ci crește oroarea și aversiunea împotriva fostului. Că pe Dumitru Sechelariu n-a fost capabil nimeni să-l consilieze corect și eficient s-a văzut și simțit de mult timp. Altfel nu ar fi fost prizonierul exceselor verbale, mîndriei și aroganței nedisimulate. Ar fi fost mai temperat, mai atent cu vorbele și faptele. Nu s-ar fi numit nici stadion, nici urmaș al lui Ștefan cel Mare, nici baron, nici afacerist veros, nici figură paranoică a disprețului întruchipat. Pentru mulți care îl cunoșteau mai bine părea un interlocutor posibil. N-a fost, nu s-a putut sau n-a acceptat să fie consiliat, iar rezultatul a fost o încurajare a narcisismului lui gongoric, uzîndu-i ireversibil energiile bune ale sufletului. Din păcate, acum, cînd ar avea nevoie de o reabilitare a tăcerii și de o sobrietate convingătoare, acceptă sau provoacă o inutilă vorbărie incriminatorie la adresa unor persoane fără nici o vină.
Stă în firea perfidă a vorbăriei să te sustragă reflexiei fără a te livra faptei. Trăind gregar, desfigurat de jocul prea dinamic și prea alunecos al conjuncturilor politice, Dumitru Sechelariu este mereu tentat să aplice sancțiuni electoratului care nu l-a mai vrut, ca să îi demonstreze ce a pierdut și cît de necesar îi era EL.
Intervenția televizată, duminică seara, la „minutul 91”, m-a stupefiat pur și simplu! Clama pierderea alegerilor și (ca o consecință pedepsitorie) mutarea jocurilor FCM Bacău la Onești pe un teren privat. Mi-am zis că este incapabil să negocieze eficient cu noii aleși, că reacțiile lui sînt aproape de isterie. O asemenea atitudine îl va face odios nu numai pentru cei 3 – 4.000 de suporteri înfocați, ci și pentru alți 30-40.000 care iubesc echipa fără să poată sprijini material echipa din cauza sărăciei. Ia-le această mică bucurie și vei fi urît pe viață, „sir” Sechelariu!
Conflictul interior și eșecul în alegeri – în același timp dramatice și confuze – par că exclud și compromit definitiv posibilitatea evaluării fără patimă a splendorilor și mizeriilor politicii de către un om care a început furtunos în administrație și a sfîrșit lamentabil. Inutil să acuzi presa de propria cădere. Premisele dezastrului sau succesului politic stau în propria personalitate. Răul și binele conviețuiesc în fiecare om. Depinde care e preponderent. Presa de opoziție n-a făcut altceva decît să sublinieze – mai virulent sau mai blînd – concepții, atitudini, apucături, convingeri și defecte ale celui care conducea destinele urbei. Sfetnici mai instruiți și fără mentalități de lingușitori ar fi reușit (poate) să evite acest răsunător insucces. Ei, însă, au preferat să fie „domni”, adoptînd gesturile fidelității, tăcînd cînd ar fi trebuit să vorbească, retrăgîndu-se într-o muțenie lașă cînd ar fi fost nevoie de dîrzenie pînă la sacrificarea propriilor interese. Dar, la ce să te aștepți de la o tagmă a profitorilor de ocazie, a impostorilor de conjunctură? Strategiile lor s-au dovedit fie elucubrant infantile, fie de o rapacitate înspăimîntătoare, prizoniere ale îmbogățirilor rapide și ale mirajului sacului cu bani. (Vasile PRUTEANU)
Lasă un răspuns