Restanțierii datorează la șomaj și sănătate 430 de miliarde de lei

Redacția Ziarul de Bacău

• banii trebuie adunați de la 410 contribuabili la fondul asigurărilor pentru șomaj și de la 433 de contribuabili la fondul pentru sănătate

Linia trasă de finanțiști sub obligațiile la plată ale contribuabililor la fondul asigurărilor pentru șomaj și la fondul asigurărilor de sănătate din județul Bacău, după prima jumătate a anului, a relevat o restanță de aproape 430 de miliarde de lei. Suma ar trebui adunată de la 410 contribuabili în cazul fondului pentru șomaj și de la 430 de contribuabili la fondul pentru asigurările de sănătate. Din suma totală, mai bine de jumătate ar trebui recuperată de la contribuabilii de talie mare, adică 287 de miliarde de lei de la 20 de întreprinderi mari datoare la fondul pentru șomaj și de la 18 datornici la fondul pentru sănătate. În cazul asigurărilor pentru șomaj, datoria cea mai mare o au, după primul semestru al anului, angajatorii din întreprinderile mari, cu 68 de miliarde de lei, la care aceștia mai au de plătit și o penalizare de peste 71 de miliarde de lei. Și angajații au datorii la acest fond de asigurare, dar cea mai mare sumă, 2,9 miliarde de lei, se află în dreptul salariaților din întreprinderile mici și mijlocii. Angajatorii și salariații din aceste întreprinderi mai sînt datori la acest capitol și cu 18 miliarde de lei ca penalizări de întîrziere la achitarea datoriilor.

Contribuțiile la bugetul asigurărilor de sănătate erau, deci, în suferință la jumătatea acestui an cu 245,6 miliarde de lei. Cei mai datori sînt tot angajatorii mari, cu 58,7 miliarde de lei, dar sînt pe aproape și angajatorii din întreprinderile mici și mijlocii, cu 43,2 miliarde de lei. Echilibrul se păstrează între cele două categorii de întreprinderi (societăți mari și societăți mici și mijlocii) și dacă vine vorba de salariații lor. Astfel, salariații din întreprinderile mari datorează la fondul pentru asigurări de sănătate 22 de miliarde de lei, în timp ce angajații întreprinderilor mici și mijlocii trebuie să vină de acasă cu 24,7 miliarde de lei. Este evident că și în acest caz angajatorii și angajații vor suporta penalizări de întîrziere, astfel încît de la societățile mari se așteaptă plata unor penalități în sumă de 65,5 miliarde de lei, iar de la societățile de talie mai mică la plata unor penalități în sumă de 31,5 miliarde de lei.

În județul Bacău, bugetul consolidat după primul semestru al anului în curs mai așteaptă de la contribuabili peste 10.000 de miliarde de lei, de la 2.124 de contribuabili. Cei mai mulți datornici sînt la bugetul de stat – cu 7.680 de miliarde de lei, apoi la bugetul asigurărilor sociale de stat – cu peste 1.966 de miliarde de lei. Tot în primul semestru al anului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a recuperat de la datornicii mai vechi o mie de miliarde de lei. Cel mai greu de plătit s-a dovedit a fi dobînzile și penalitățile de întîrziere la plată. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.