Autoritățile caută furnizori pentru „lapte și corn”

Redacția Ziarul de Bacău

• județul a fost împărțit pe șapte trasee • în tot județul, este nevoie de aproape 58.000 de pachete pentru școlari și preșcolari • 13 firme s-au înscris pentru licitația electronică • aceasta este programată pentru 11 august • cheltuielile pentru finanțarea programului „Lapte și corn” depășesc 500 de milioane de lei zilnic • nu se mai acceptă echivalenți pentru lapte, ci numai lapte cu grad înalt de pasteurizare

Aproape 58.000 de școlari și preșcolari băcăuani vor primi și în anul școlar ce stă să înceapă produsele incluse în programul „Lapte și corn”. Autoritățile județene derulează de ceva timp procedurile de desemnare a firmelor ce vor furniza produsele destinate copiilor. Pînă în prezent, a fost împărțit județul pe șapte trasee, a fost făcut anunțul de licitație, s-a stabilit tipul de produse ce vor fi selectate. Traian Milon, secretarul general al județului, spune că, din punctul de vedere al calității produselor, Ministerul Administrației și Internelor (MAI) și-a modificat pretențiile. De exemplu, nu se mai acceptă lapte obișnuit, lapte bătut sau altele echivalente, ci doar lapte cu pasteurizare superioară, deci cu termen de garanție mare. O noutate față de anul trecut este și numărul mare de localități unde s-au găsit furnizori pe plan local. Conform secretarului general al județului, aproximativ 25 astfel de localități își pot asigura singure produsele pentru copii.

Ca să participe la licitația de încredințare a serviciilor de aprovizionare și distribuție a produselor lactate și panificație, 19 firme au achiziționat caietul de sarcini. Pînă la expirarea termenului limită, miercuri după-amiază, numai 13 firme s-au înscris la licitație.Traian Milon spune că astăzi, la ora 10:00, va avea loc, în prezența reprezentanților firmelor înscrise, deschiderea plicurilor sigilate, conținînd dovezile privind îndeplinirea condițiilor impuse de stat. Licitația se va organiza electronic și vor participa numai ofertanții selecționați. „Criteriul principal care va fi utilizat pentru atribuirea contractului de servicii va fi criteriul economic – prețul cel mai mic – în condițiile în care cerințele minime din caietul de sarcini sînt îndeplinite”, precizează Traian Milon. Licitația electronică este programată pentru 11 august. Prețul maxim, de la care se licitează în jos, este de 9.000 de lei pentru un pachet cu un pahar de lapte și un corn. (Florin POPESCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.