Escroaca din Onești are cinci ani interdicție în Comunitatea Europeană

Redacția Ziarul de Bacău

• femeia a vrut să-și facă pașaport pe buletinul cumnatei ei, însă polițiștii au dibuit-o înainte să i se elibereze noul document

Carmen Apiștoaie, oneșteanca acuzată că a păcălit mai mulți tineri cărora le-a luat sute de euro ca să le facă rost de muncă în Italia, a avut de furcă și cu lucrătorii de la Serviciul de Pașapoarte. Aceștia au descoperit că femeia, care avea interdicție să intre pe teritoriul statelor Comunității Europene timp de patru ani, sustrăsese buletinul cumnatei ei și a încercat să-și facă pașaport pe numele acesteia. Lucrătorii de la Pașapoarte i-au prelungit interdicția de a folosi pașaportul la maximum prevăzut de lege, adică cinci ani. „Femeia nu a putut fi acuzată și de infracțiunea de fals de identitate, întrucît noi nu apucasem să-i tipărim pașaportul. Așa că a rămas doar la stadiul de tentativă, lucru pentru care nu este pedepsită penal”, ne-a declarat comisarul șef Ioan Matei, șeful Serviciului de Evidență Informatizată a Persoanei Bacău.

Carmen Apiștoaie a fost acuzată în urmă cu două luni de mai mulți tineri cărora le-a luat banii chipurile pentru a le duce la un loc de muncă sigur în Italia. Ea le lua însă banii și-i abandona prin diverse orașe din Italia. Cum „activitatea” ei a fost descopertiă de polițiștii italieni, aceștia i-au pus interdicție pe pașaport și au expulzat-o. Ca să ajungă din nou în Italia, ea a făcut o cerere de eliberare a unui pașaport pe numele cumnatei ei, Viorica Apiștoiaie, o femeie care habar nu are de cererea respectivă, dar care semăna destul de bine cu escroaca. Lucrătorii de la Serviciul Pașapoarte și-au dat însă seama că diferența de fizionomie este totuși destul de mare și au început cercetările, care au dus la prelungirea cu încă un an a interdicției de a se folosi de pașaport. (Mirela ROMANEȚ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.