Un muncitor din Iași a fost victima unui grav accident petrecut în incinta unei unități comerciale din Bacău. Costel Burlan, de 31 de ani, din comuna ieșeană Miroslava, ajuta la descărcarea unor baloți, cînd unul dintre aceștia s-a desprins și a căzut peste piciorul stîng al omului. Bărbatul a fost transportat imediat cu salvarea la Spitalul Județean, iar medicii de aici au considerat că operația este mult mai complexă și l-au transferat la Iași. „Pacientul a ajuns la spital în stare foarte gravă. Era în șoc traumatic și hemoragic. La gamba stîngă a suferit un traumatism complex și de aceea a fost pregătit și trimis imediat la Clinica de Ortopedie din Iași”, ne-a declarat medicul ortoped Neculai Filipescu. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Bărbat strivit sub baloții pe care-i descărca
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.