~2 min lectură • 0 comentarii

Intervenție dificilă în Valea Mică: victimă grav rănită într-un accident cu tractorul, evacuată cu sprijinul pompierilor

Redacția Ziarul de Bacău

Intervenție dificilă pentru echipajele de salvare, în localitatea Valea Mică, comuna Cleja, unde o persoană a fost grav rănită într-un accident în care a fost implicat un tractor. Accidentul s-a produs într-o zonă împădurită, cu teren accidentat, ceea ce a îngreunat accesul ambulanței la locul în care se afla victima.

Echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău ajuns la fața locului a evaluat victima, i-a acordat primele îngrijiri medicale și a imobilizat-o pentru transport.

Ambulanța nu a putut ajunge până la locul accidentului, astfel că evacuarea victimei s-a făcut cu sprijinul pompierilor și al membrilor Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU).

Victima a fost transportată cu grijă, pe terenul dificil, până la ambulanță. Aici, echipajul medical a continuat îngrijirile, după care persoana rănită a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe pentru investigații și tratament.

Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Bacău au evidențiat importanța colaborării dintre echipajele medicale, pompieri și serviciile voluntare în astfel de situații.

„În astfel de intervenții, mai ales în zone greu accesibile, munca de echipă este esențială pentru ca pacientul să ajungă cât mai repede și în siguranță la spital”, au transmis reprezentanții SAJ Bacău.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.