Ștefan Vuza rămîne om de afaceri și cu rucsacul de turist montan în spate

Redacția Ziarul de Bacău

• acționarul principal de la Chimcomplex Borzești este fondatorul Federației Române de Turism Sportiv

Mirajul muntelui atrage pe oricine. Dar puțini sînt cei care, ca Ștefan Vuza – proprietarul unui mic imperiu comercial și de producție, SCR: Serviciile Comerciale Române, din care face parte și Chimcomplex Borzești – fac din aceasta o pasiune devoratoare. Considerat unul dintre cei mai bogați oameni din România, cu o avere apreciată la peste 55 de milioane de dolari, Vuza a găsit aurul pe care munții noștri îl poartă și l-a pus în valoare în felul său. Astfel, în 1996, la 24 de ani, a pus bazele Fundației Nord – Est, care în același an avea să devină Federația Est – Europeană de Turism și, trei ani mai tîrziu, Federația Română de Turism Sportiv (FRTS). Cu grupul său de prieteni, între care unii chiar parteneri de afaceri, Ștefan Vuza a dat turismului montan valențe noi. Dacă-l întrebi ce face atunci cînd lasă în birou aerul omului de afaceri, Vuza îți spune că pleacă la munte, dar poartă cu el pe lîngă rucsacul de turist o grămadă de idei noi de afaceri, pentru că, așa cum spuneam, munții României aur poartă și poate fi pus în valoare. Așa a dat federației al cărei președinte este noi conotații și a îndreptat-o spre întreținerea unui spirit de competiție nu doar între oameni sau între oameni și munte, dar și pentru a trezi conștiința că omul și muntele sînt un tot unitar. De aceea, organizația pe care o conduce se subintitulează „montan ecologistă pentru tineret și cultural – sportivă”, iar manifestările pe care le organizează au exact acest țel. Odată pe an, aceste acțiuni se reunesc sub steagul Campionatului Național al Cluburilor de Turism, care în 2002, de exemplu, erau 78 la număr. În același an, în FRTS au mai venit alte 16 noi cluburi. Expediții, circuite montane, raliuri, simpozioane și concursuri – sînt numai cîteva dintre manifestările care stau sub stema FRTS.

Ștefan Vuza – un om crescut lîngă munte și chiar și acum, la 35 de ani, locuitor într-un oraș de munte, Piatra Neamț, crede că nu se poate despărți de acest mediu, în care revine ori de cîte ori poate, pentru că se confundă cu el. Și pentru că îl consideră un fel de a doua casă. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.