Asistenta de la Stația de Salvare din Onești, agresată săptămîna trecută în timp ce acorda primul ajutor, a fost trasferată la Spitalul Județean. „Pacienta a fost adusă și internată vineri după-amiază în Secția de Neurochirurgie pentru a i se face analize la tomograf. În urma investigațiilor, femeia a fost depistată cu o contuzie cerebrală frontală dreaptă, care nu reprezintă un pericol. De aceea, ea va putea părăsi spitalul astăzi”, ne-a declarat medicul neurochirurg Vlad Buburuzan. Reamintim că Violeta Gheorghiu, asistentă în cadrul Serviciului de Ambulanță Onești, a primit o bîtă în cap în timp ce acorda primul ajutor unui bărbat plin de sînge, bătut într-o altercație ce a avut loc în Onești. Ea a fost inițial internată în spitalul din localitate, dar, odată ce tomograful de la spitalul băcăuan a fost reparat, a fost trimisă aici pentru investigații complexe. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns