Clubul Lyons a organizat o tabără pentru copiii diabetici

Redacția Ziarul de Bacău

• cei mici sînt învățați să trăiască ca orice om normal, deși li se explică cum să-și facă singuri injecții cu insulină

Tabăra națională pentru copiii bolnavi de diabet, organizată de Clubul „Lyons Moldova” Bacău, la Centrul Internațional de Cultură „George Apostu” a reunit 12 copii care provin din familii defavorizate și din centre de plasament. Timp de zece zile, programul taberei se va derula pe două planuri: cel medical și cel educațional. Primul urmărește să îi facă pe copii să renunțe la ideea că ei trăiesc cu o boală care îi împiedică să aibă o viață normală. „Vrem să minimalizăm aspectul medical și să îi învățăm să trăiască ca și cum sănătatea lor nu este afectată”, ne-a declarat doctorul Vasile Palade, președintele Lyons Club Moldova.

Alături de copii, în tabără se află în permanență două cadre medicale. Doctorița Delia Asandrei și asistenta Laura Bogdan îi supraveghează din punct de vedere medical și îi învață cum să își facă injecțiile cu insulină, cum să își stabilească doza zilnică, cum să-și porționeze pîinea și mîncarea. În tabără mai este invitat kinetoterapeutul Adrian Năstoc, care face ședințe medicale cu fiecare copil în parte. El a luat hotărîrea ca de acum înainte să le ofere celor 12 participanți la tabără asistență terapeutică, chiar și după ce tabăra se va sfîrși. La Centrul „George Apostu” mai sînt prezente și Mariana Costache și Luminița Butunoi, psihologi care i-au inclus pe micuți în diverse programe psihoterapeutice.

Copiii au reacționat diferit imediat ce au venit în tabără. „Avem o fetiță de 8 ani din Prăjești. În primele două zile, nu vroia să stea de vorbă cu nimeni, nu comunica. Dar acum a devenit mai prietenoasă, a început să se familiarizeze. Acesta este rezultatul doar a cîtorva ore de terapie”, a spus psihologul Luminița Butunoi.

În rest, copiii fac vizite la muzeele și casele memoriale din Bacău și din localitățile apropiate. Cei mici participă și la diverse concursuri de sport, filatelie, literatură și informatică. Toți participanții la concursuri vor primi premii menite să îi stimuleze. Copiii mari sînt introduși și în lumea filateliei, numismaticii și a rebusului. „Scopul acestor concursuri, ca de altfel a tuturor acțiunilor la care participă acești copii, este acela de a-și forma niște deprinderi intelectuale. Tocmai de aceea, în tabără au fost invitate diferite personalități din viața socială și culturală a orașului Bacău, care vor vorbi despre activitățile și meseriile lor. Este vorba despre jurnalistul Mihai Buznea, filateliștii Ioan Micu și Mihai Ceucă, prodecanul Facultății de Biologie de la Universitatea Bacău, Cătălin Rang, profesorul de sport Călin Rapciug, sculptorița Mariana Popa și directorul Centrului care ne găzduiește”, a spus Sorin Ursescu, directorul taberei. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.