Proces interminabil pentru un teren din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

• Dan Pintilie, urmașul fostului proprietar, se plînge că, deși instanța a decis să-i fie restituit terenul, Primăria îl poartă în continuare pe drumuri • omul crede că demersurile sale sînt împiedicate fiindcă cineva are vreun interes în zonă

Un băcăuan se luptă de ani de zile să intre în posesia unui teren care i-a aparținut bunicului său. Familia lui Dan Pintilie a moștenit o suprafață de 700 de metri pătrați în strada Decebal 3-7, un alt teren ehivalent cu suprafața de 2.585 de metri pătrați tot în strada Decebal, și o a treia suprafață , de 900 de metri pătrați, în strada Neagoe Vodă. O treime din aceste terenuri i-au revenit, după dezbaterea masei succesorale, lui Dan Pintilie și mamei sale. Pentru că pe strada Neagoe Vodă, pe locul în care odinioară familia Pintilie avea o grădină plină cu pomi fructiferi și legume, a fost construit un bloc de locuințe, moștenitorul de drept va ajunge, probabil, să vadă vreo despăgubire în bani, din partea statului, peste cine știe cîți ani. Cît despre terenul amplasat în strada Decebal, acesta îi dă mari bătăi de cap moștenitorului, care ar vrea să se vadă cu un titlu de proprietate în mînă.

Dan Pintilie a depus o cerere de punere în posesie imediat ce a apărut Legea 10. După luni bune în care a bătut pe la ușile primăriei, el s-a văzut pus în situația de a da instituția în judecată, ca să obțină o dispoziție a primarului în acest sens. Dan Pintilie nu dorea decît să primească un răspuns, care să-i permită să-și continue demersurile pentru a intra în posesia terenului. „M-au purtat luni de zile. Am mers atît de des la primărie în speranța că mă va ajuta cineva, încît m-am săturat. Pînă la urmă, am apelat la justiție, ca să primesc o simplă hîrtie în care trebuia să se specifice ce hotărîre s-a luat. După proces am fost înștiințat că cererea mea a fost respinsă, pe motiv că nu fac dovada dreptului de proprietate pentru aceste suprafețe și că terenul este ocupat de un bloc, rețele utilitare și de strada Martir Horea. Dar nu este chiar așa! Eu am toate actele care pot să certifice că moștenesc acel pămînt și alte documente prin care se arată că bunicul meu a fost proprietarul terenurilor pe care le solicit. În ceea ce privește pămîntul în sine, oricine trece pe strada Decebal poate să vadă că locul pe care îl cer eu este absolut liber”, ne-a povestit Dan Pintilie. De aceea, omul a fost nevoit să dea din nou Primăria în judecată.

Curtea de Apel a dispus să se restituie suprafața solicitată de Dan Pintilie. „S-a constatat, pînă la urmă, că sîntem îndreptățiți să primim ceea ce i-a aparținut bunicului meu. Dar și așa, cei de la primărie consideră că nu a fost o hotărîre bună. Pentru că decizia Curții de Apel nu era irevocabilă, au făcut recurs. Va mai urma încă un proces. Și, ute-așa, un om ajunge să fie bătaia de joc a unor persoane care urmăresc nu știu ce interes. Acum s-ar arunca toți la ciolan, dar cînd ne-a fost luată casa nimeni nu a venit să vadă ce dramă trăiam”, spune Dan Pintilie.

De cealaltă parte, angajații Primăriei care se ocupă de problema acestui teren susțin că „terenul a aparținut bunicului său, dar el nu poate să facă dovada dreptului de împroprietărire cu suprafețele solicitate”. O luptă surdă, în care omul nu-și poate face dreptate, deși are acte peste acte.

Pînă cînd va intra în posesia terenului, lui Dan Pintilie nu i-a mai rămas decît să alerge prin sălile de judecată și pe coridoarele primăriei și să spere că, poate, într-o bună zi, dreptatea va ieși la suprafață. (Oana MĂGUREAN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.