~2 min lectură • 0 comentarii

Bărbat resuscitat pe strada Banca Națională din Bacău, după o ceartă pentru un loc de parcare

Redacția Ziarul de Bacău

Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a ajuns la spital, marți, după ce i s-a făcut rău în urma unei neînțelegeri cu un tânăr, izbucnite din cauza unui loc de parcare de pe strada Banca Națională din Bacău.

Potrivit Pro TV, tânărul cu care bărbatul ar fi avut disputa a apelat numărul de urgență 112 și a solicitat intervenția echipajelor medicale.

La fața locului au ajuns un echipaj SMURD și echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bacău. Cadrele medicale au început de urgență manevrele de resuscitare, iar ulterior bărbatul a fost preluat de o ambulanță SAJ și transportat la spital.

Intervenție contracronometru pentru salvarea bărbatului

Serviciul de Ambulanță Județean Bacău a relatat, într-o postare pe Facebook, că salvarea bărbatului a presupus o intervenție de urgență, la care au participat un echipaj EPA (Echipaj de Prim Ajutor) de la SMURD și două echipaje medicale de urgență ale SAJ, între care o ambulanță de tip C2, cu medic.

„O seară de octombrie care putea să se încheie tragic s-a transformat, datorită profesionalismului și mobilizării de urgență, într-o adevărată lecție despre ce înseamnă să lupți pentru o viață până în ultima secundă”, au transmis reprezentanții SAJ Bacău.

Instituția a subliniat eforturile depuse de echipele medicale pentru salvarea pacientului, într-o intervenție în care fiecare secundă a contat.

Etichete: #resuscitare
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.