EVENIMENTUL EDITORIAL Spiritul românesc purtat pe meleaguri exotice

* Constantin George – POESII

Poezia românească traversează oceanul grație unui băcăuan care ține să fie alături de foștii concitadini prin intermediul dialogului liric. Constantin George debutează, în aceste zile, cu volumul de versuri „Poesii” ce reunește 95 dintre cele mai reușite titluri ale unei creații începută cu mulți ani în urmă și care vine din pasiuni adînci și întrebări nestinse asupra universului vieții. Autorul are respectabila vîrstă de 57 de ani, este inginer de instalații și s-a stabilit în Canada, la Montreal, în urmă cu 12 ani. La Bacău i-au rămas părinții, rudele, foștii colegi, dar și numeroși prieteni pe care, iată, și-i ține aproape oferindu-le surpriza și plăcerea primei sale cărți de stihuri. Scriind despre el, profesorul Ioan Neacșu ne spune, în Prefață: „Acest volum de poezie venit de peste ocean este un miracol. Geniul limbii române rodește pretutindeni în lume și poetul Constantin George a dus cu el pe meleaguri exotice nu numai spiritul românesc, ci chiar sunetul inconfundabil al Bacăului, căci tema fundamentală a liricii sale, singurătatea, este bacoviană prin excelență (…). Dar: „…Spre deosebire de senzitivul Bacovia, Constantin George este de o luciditate care măsoară veacul de singurătate ce-i desparte (…), nu este un poet postmodern, nu are ambiția de a inventa jocuri de cuvinte pentru a fi la modă, ci construiește «cu icoane și cu glasuri tremurate» o poezie veche de când lumea și tocmai din această cauză mereu nouă”.

Volumul, tipărit la Tipografia Docuprint, într-un tiraj de 700 de exemplare și în condiții grafice de excepție, poartă girul Editurii Vicovia și este îngrijit de Viorel Cucu, cel care semnează, totodată, tehnoredactarea, coperta și grafica.

Încheiem aceste succinte adnotări cu versurile celei dintîi poezii inserată în volum: „Acasă. / Într-o noapte am uitat/ Gardul de scândură verde/ Și tombacul de la clanța ușii,/ Pentru a nu știu câta oară/ Am plecat deodată de-acasă./ Pentru cine rămâne/ Chinul și adevărul, Căci fără pricină/ Peste văi se întunecă zarea?!/ Un uriaș de-ar fi/ Să apropie zările,/ Patru ceasuri din an/ Să mai fim împreună”. (Mihai BUZNEA)